Legenda spune ca a fost construit dupa un plan desenat de ingeri. In 1530, episcopul de Tlaxcala, Fray Julian Garces, a avut un vis frumos. Se facea ca era pe un camp verde cu izvoare și flori, cand un palc de ingeri a coborat din cer și a inceput sa traseze contururi de strazi, cladiri și piețe. Cand s-a trezit, Fray Julian le-a povestit calugarilor visul lui cu atata insuflețire incat calugarii au plecat in cautarea campului cu flori. Cand l-au gasit, au fondat un oraș. Los Angeles i-au spus.
Adevarul istoric zice ca nu, ca era vorba de o banala nevoie de un popas comercial aflat la jumatatea distanței intre porturile Veracruz și Villa Rica. Și așa s-a nascut Puebla, actualmente capitala statului mexican cu același nume, in trecut numita Puebla de Los Angeles, sau, mai simplu, Los Angeles.
Un oraș 100% colonial
Cand spaniolii au… hmmm nici nu știu cum sa ma exprim ca sa fie cat mai imparțial: invadat? cucerit? ocupat? colonizat? Oricum, cam ințelegeți voi despre ce vorbesc. Deci s-o luam de la capat: cand spaniolii au cucerit teritoriul actualului Mexic acum cateva sute de ani, locurile nu erau pustii. Mexicul era populat de o mulțime de populații precolumbiene, cu care relațiile nu erau chiar cordiale. Pentru a se impune, spaniolii au recurs deseori la felurite subterfugii. Locurile de cult autohtone, de exemplu, au fost inlocuite cu biserici, deseori chiar construite cu aceleași pietre, iar noile orașe ale spaniolilor erau amplasate pe locul vechilor așezari indigene.
Ei bine, Puebla e diferita. Puebla nu a fost construita pe cenuși, ramașițe sau temelii deja existente. Puebla a fost fondata de la bun inceput de catre spanioli. In 1531, ceea ce inseamna ca anul acesta implinește 480 de ani, iar peste 20 de ani o cifra rotuuundaaa, așa ca va rog sa va notați de pe acum in agenda sa mergeți la festivitați. Cum a fost fondata? V-am explicat mai sus.
Inițial locul se dorea a fi un teritoriu neutru, fara un trecut patat de varsari de sange, o comunitate unde spaniolii și indigenii sa aiba aceleași drepturi, unde sa nu existe cuceritori și cuceriți. Era o utopie ce se dorea, și curand, ca orice utopie, Puebla s-a transformat exact in opusul ideii de la care se pornise: a devenit unul dintre cele mai conservatoare și stratificate orașe din Mexic, un bastion al descendenților spaniolilor.
Barocul mexican in cateva monumente
Daca te plimbi prin vechea Puebla, la primul contact nu poți sa nu te miri cum și-au construit spaniolii o a doua țara dincolo de ocean. Centrul istoric, inclus in patrimoniul UNESCO, pare un oraș european transplantat pe pamant american. Aceleași cladiri bogat decorate, aceleași fațade somptuoase, aceleași biserici cu ornamentație excesiva. La o privire doar puțin mai atenta, se vad diferențele. Da, ideea de baroc este europeana, dar execuția e cat se poate de mexicana. Culori mai vii, motive ornamentale diferite, materiale de construcție locale.
O vizita scurta in Puebla, ca in orice alt oraș mexican de altfel, incepe invariabil de la Zocalo. Zocalo e piața centrala a orașului, iar numele inseamna “soclu”. Care soclu? Pai vine de la piața centrala (ma rog, așa era in trecut) din Ciudad de Mexico, unde autoritațile au dorit la un moment dat sa plaseze o statuie. Au netezit locul, au ridicat soclul, și… pauza. Au trecut zile, saptamani, luni, nu știu daca chiar și ani, și soclul tot iși aștepta statuia. Iar piața a fost poreclita de oameni piața cu soclul. El Zocalo. Nume care s-a extins la piețele centrale din toate orașele mexicane, indiferent daca aveau sau nu un soclu in așteptarea unei statui.
Ce gasim in Zocalo la Puebla? Evident, Catedrala. Gri, din piatra, contrastand cu celelalte biserici din oraș, vopsite in culori mai vesele. Catedrala a fost inceputa in 1575 și construcția ei a durat 74 de ani. Iar daca socotim și turnurile, peste 200 de ani.
Prin jurul Zocalo-ului, merita cautata Biblioteca Palafoxiana. La etajul 1 al unei cladiri care gazduiește un fel de casa de cultura a studenților, biblioteca nu e foarte ușor de gasit, deși e chiar in Zocalo. Eu a trebuit sa trec pe la biroul de informare turistica sa-mi explice clar. Dar e una dintre cele mai prestigioase biblioteci din America Latina și prima biblioteca de pe continent, cu peste 41.000 de volume vechi de cateva sute de ani, e intr-o sala superb amenajata, iar intrarea e gratis (cel puțin așa am prins-o eu, deși in ghid spune ca e contra cost) Oricum, prețul e modic.
Casa de los Munecos, adica Casa Papușilor, are in spate o poveste care nu prea are treaba cu jucariile sau copilaria. In momentul construcției, casa depașea in inalțime cladirea primariei, știrbind din prestigiul autoritaților, drept pentru care proprietarii a fost obligați sa-și zideasca o parte din ferestre. In chip de razbunare, in schimb, au acoperit fațada de figuri in ceramica, care se doreau a fi caricaturi grotești ale membrilor consiliului municipal.
La cateva straduțe de Zocalo se afla Templo de Santo Domingo. Construit in jurul anului 1700, edificiul e destul de vestit pentru Capela del Rosario, o capela care geme de ornamentații luxuriante acoperite cu aur, iar altarul este din aur masiv. La inaugurarea din 1690, capela a fost cunoscuta drept “a opta minune a Lumii Noi” (nu ma intrebați, va rog, care sunt celelalte șapte ). In biserica vin din cand in cand ghizi turistici, care ofera o mulțime de explicații interesante asupra simbolisticii bogate a capelei. E bine sa știți spaniola, altfel plecați de acolo fara sa ințelegeți ca fiecare inger, frunza, floare sau viețuitoare reprezentata in capela are rolul sau, bine determinat in transmiterea mesajului evanghelic.
Ultimul monument pe care l-am vizitat a fost Casa del Dean. Povestea casei mi s-a parut foarte familiara, pentru ca episoade de genul asta se intampla peste tot. Casa e una dintre cele mai vechi cladiri particulare din oraș, fiind terminata in 1580. Inițial avea peste douazeci de sali, decorate cu fresce in stil renascentist, și a viețuit in pace cu locatarii sai pana in 1953, cand cineva i-a pus gand rau. Ce s-a intamplat? Orașul avea nevoie urgenta de un cinematograf, iar acesta trebuia numaidecat sa fie amplasat pe terenul ocupat de casa, altfel ar fi fost blestemat sa aiba pierderi timp de cinci secole. Așa ca, pentru a evita un asemenea necaz, niște dezvoltatori imobiliari cu inițiativa au inceput demolarea casei pentru a construi cinema-ul. Societatea civila a reacționat, dar era prea tarziu, o mare parte din casa era deja una cu pamantul. S-au conservat, insa, patru sali, care au fost restaurate și azi se pot vizita.
In rest… muzee și biserici ar mai fi. Puebla are peste un milion de locuitori, și va dați seama ca la un oraș de talia asta oferta culturala e și ea pe masura. Mai recomand Museo del Amparo, un muzeu de arta precolumbina extrem de frumos. Mai mult n-am apucat sa vizitez, sa vad sau sa cunosc. Ramane pe data viitoare.
