Organismul uman poate fi gazda pentru numeroase bacterii. Unele traiesc in mod normal in corpul nostru, in timp ce altele ajung doar prin contact cu anumite persoane sau cu mediul. Multe bacterii sunt inofensive, dar altele pot provoca infectii periculoase. 

Clostridium difficile este o bacterie care poate infecta colonul. De obicei, produce infectii dupa tratamente cu antibiotice. Afecteaza in general persoane spitalizate sau internate in institutii de ingrijire. Totusi, infectari apar si in afara mediului spitalicesc. Infectia cu clostridium se poate dovedi fatala, de aceea este important sa stii ce este si cum se manifesta.

Ce este clostridium difficile?

Clostridium difficile este o bacterie care provoaca inflamatia colonului si diaree. Ea ajunge in organism pe cale orala si incepe sa se reproduca in intestinul subtire. Cand bacteria ajunge in intestinul gros, elibereaza toxine care afecteaza tesuturile. Cand bacteria se afla in afara intestinului, intra intr-o stare latenta. Cand ajunge in organismul uman redevine activa si produce infectie. [3]

Clostridium se gaseste in mediu si se transmite prin contactul cu [2, 3]:

  • suprafete interioare;
  • sol;
  • apa;
  • alimente;
  • persoane contaminate;
  • fecale umane si animale. 

Cum se manifesta infectia cu clostridium difficile?

Infectii blande si moderate

Unele persoane au bacteria in intestine, dar nu dezvolta infectia. Ei o pot insa raspandi. In general, simptomele infectiei apar in 5-10 zile de la inceperea tratamentului cu antibiotice. Exista si cazuri care produc manifestari la o zi de la infectare sau chiar dupa 3 luni. In cazul infectiilor blande sau moderate, simptomele sunt [1, 2]:

  • scaune diareice apoase dese (peste 3 scaune pe zi), care se repeta mai multe zile;
  • crampe si disconfort abdominal.

Infectii severe

Infectia severa cu Clostridium provoaca deshidratare, inflamatii ale colonului si uneori sangerari si puroi la nivelul acestuia. Manifestarile infectiei severe mai includ [2]:

  • scaune diareice apoase de peste 10-15 ori pe zi;
  • dureri si crampe abdominale severe;
  • deshidratare;
  • ritm cardiac accelerat;
  • greata;
  • febra;
  • cresterea numarului de celule albe;
  • afectare renala;
  • pierderea apetitului;
  • abdomen umflat;
  • pierdere in greutate.

Infectia cu Clostridium care apare brusc si sever poate provoca si inflamatii care duc la largirea colonului. De asemenea, poate cauza sepsis, o problema medicala care poate pune viata persoanei in pericol. Practic, organismul isi ataca propriile tesuturi. [3]

Tratamentul infectiei cu Clostridium difficile

Chiar daca infectia apare dupa un tratament cu antibiotice, pentru tratamentul ei se folosesc medicamente de acelasi tip. Mai exact, medicul prescrie antibiotice la care clostridium este sensibila. Este important sa urmezi recomandarile medicului si sa nu intrerupi tratamentul devreme. Daca ai diaree, trebuie sa inlocuiesti apa pierduta. Bea multa apa si lichide care contin sare si zahar, ca sucuri de fructe si supe.

In cazul in care portiuni de intestin sunt afectate, s-ar putea sa fie nevoie de interventie chirugicala pentru inlaturarea lor. Uneori, infectia cu clostridium este recurenta. In aceasta situatie medicii pot recomanda tratamente de recolonizare a intestinului cu bacterii benefice [2, 3]. 

Masuri de preventie

Exista anumite masuri de preventie a infectiei cu clostridium difficile. Acestea sunt [2]:

  • evitarea consumului de antibiotice daca nu este neaparat necesar – antibioticele afecteaza flora intestinala, pentru ca nu elimina doar bacteriile vizate, ci si pe cele benefice, lasand intestinele vulnerabile in fata colonizarii cu clostridium;
  • spalatul pe maini – spalatul si dezinfectatul mainilor previne multe boli, inclusiv infectia cu clostridium;
  • precautii in contactul cu persoane afectate de bacterie – interactiunea cu persoanele afectate si camera in care sunt ingrijite trebuie sa urmeze proceduri care reduc la minimum riscul de contaminare;
  • curatarea atenta si regulata a suprafetelor din medii predispuse la contaminare, ca de exemplu camerele de spital. 

Clostridium difficile poate provoca infectii grave. Mergi la medic daca ai simptome specifice si urmeaza recomandarile acestuia! 

Referinte:

  1. https://www.cdc.gov/cdiff/what-is.html;
  2. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/c-difficile/symptoms-causes/syc-20351691;
  3. https://www.webmd.com/digestive-disorders/clostridium-difficile-colitis.

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/woman-suffering-from-a-stomach-pain-5938360/