Am plecat la drum cu o trupa de 9 fete si 2 baieti. Eu increzatoare ca toata lumea a citit instructiunile si ca stiu cel putin la fel de multe ca si mine despre sportul asta. Ei… increzatori ca eu si cei de la Mares Outdoor Events stim mai multe decat ei si ca asta e suficient ca sa ne tina pe toti in viata.
Prima definitie: canyoningul nu e rafting. Avem aceleasi costume de neopren pe noi, suntem pe un rau rapid, dar nu suntem intr-o barca. Si nici intr-un caiac. Suntem in majoritatea timpului in picioare prin apa, pe spate plutind pe vesta sau inotand ca sa trecem de portiunile cu apa mare.
Canyoningul e un sport de apa; urmarim o portiune spectaculoasa a unui rau, coborand pe firul apei. Daca intalnim o portiune rapida, cu stanci ca un tobogan, ne punem pe spate, ne sprijinim de vesta si de talpi…si ne dam; daca intalnim o cascada sau o cadere inalta de apa si putem sari, sarim; daca nu, o ocolim sau facem rapel.
Cum a fost pe Raul Mare?
Cu multe asteptari: sa fie cald, sa nu ploua, sa ne udam, sa nu ne udam, sa fie scurt, sa fie lung traseul… Am plecat de la Pensiunea Mati, ultima pensiune de pe drumul spre Cabana Negoiu imbracati si pregatiti de aventura: fiecare are costum de neopren, bermude peste, ham pentru rapel si catarare, sosete de neopren in bocanci, vesta si casca. Lasam aici mobilele, pachetele de tigari, aparatele foto carora nu le place apa si ne urcam in masini. Inca 15-20 de minute un pic sufocante. Urmeaza instructiunile si baia mult-asteptata(sau nu).
Primul pas in rau e ca sa ne udam. Udat inseamna ca intram cu totul sub apa si ca se aud strigate pe masura ce apa intra pe sub costumul de neopren. Scopul costumului e sa pastreze temperatura corpului, nu sa ne mentina uscati; pelicula de apa dintre piele si costum e incalzita de corp… dar prima senzatie e nepretuita si rece, rece, rece.
Urmeaza intrarea in rau din saritura. Ca sa ne obisnuim cu ce urmeaza si ca sa ne testam limitele. Unul dintre ghizii nostri sare primul, demonstrativ. Ne spune ce sa facem cu mainile, cum sa flexam picioarele. Ca si cum in momentul sariturii o sa ne mai amintim vreo instrucțiune… Sare el si apoi e liniste. Ne evaluam optiunile, ne amintim ca noi n-am sarit niciodata nici la piscina, ca nu stim sa inotam, vizualizam cele 1000 de moduri in care am putea sa ne lovim, etc.
Presiunea e destul de mare si stiu ca e nevoie de un curajos din partea grupului. Eu i-am adus acolo…eu sa demonstrez ca se poate. 3 pasi de avant si am sarit: cu mainile aiurea, cu fata lipita de apa, cu picioarele intinse ca o broscuta. E ok, am supravietuit! Imi revin repede si incep incurajarile de jos in sus. Sare unul dintre baieti, apoi 2 fete care nu stiu sa inoate, apoi alte fete care isi fac curaj. Avem galeria de jos si privirile speriate de sus.
Cu cat astepti mai mult, cu atat curajul incepatorului / gandul de “mie n-are ce sa mi se intample” se estompeaza. Scuzele si temerile se fac mult mai usor auzite. Urla mai tare decat toti co-echipierii si decat toate incurajarile.
Intr-un final, toata lumea e jos, pregatita pentru ce urmeaza. Oare poate sa fie mai greu de-atat? Pietrele au alge si aluneca, raul are multa apa de la ploile din ultima vreme asa ca ne tinem de mana si ne ajutam. Din cand in cand apucam sa privim in jur si sa ne minunam de salbaticie, de priveliste si de razele soarelui. Fara soare e frig. Afara sunt 20 de grade si apa are vreo 10 sau mai putin.
Dupa prima intrebare “are we there yet?” rasare primul tobogan. Si cu el gandul ca o sa fim in apa din nou. Pe tobogan te dai pe spate, cu talpile jos ca sa preiei intalnirea cu alti bolovani din cale. Senzatia e ca la Aquapark… doar ca nu stii ce te-asteapta la iesirea de pe tobogan si nici nu e intotdeauna foarte lin. Cert e ca e distractiv si nu mai simti ca te-ai udat din nou.
Traversarea canionului isi urmeaza cursul: ne agatam de niste pietre ici, alunecam mai incolo, trecem inot o portiune cu apa rapida si… nu ne plictisim. Ne tragem sufletul si ne dramuim energia pentru ce urmeaza. O catarare pe stanci si frunze ude, ajutati de coarda si de ghizii nostri, apoi o noua intalnire cu raul.
Urcari, ocoliri, rapel, sarituri, inot, momente de asteptat si ajutat colegi insumeaza aproape 5 ore. Am ajuns intr-un loc uscat și cu mancare buna ceva mai tarziu decat ne-am fi dorit, dar senzatia de autodepasire si de rezultat de echipa va ramane cu noi pentru multa vreme.
Iata o parte din poveste prin ochii participantilor: “Ajungem la parau si brusc dispar zambetele de pe fetele noastre (habar n-am unde s-or fi dus). Cica trebuie sa sarim de pe la 4m intr-un lighean cu apa. Nimic mai simplu, spun in sinea-mi. Sare unul dintre baietii de la Mares Outdoor Events, sa ne arate cum se face, apoi 2-3 curajosi si nah ca-mi vine randu’. Dupa doar 4 ezitari, 5 minute de rugaciuni si facut cruce cu limba-n gura, ma arunc in gol (timpul se opreste in loc, ba chiar o ia un pic la vale; pamantul se invarte in sensul invers acelor de ceasornic) si fleosc, baldabac baldabac. N-a durut deloc, chiar a fost foarte placut.”
“Minunata expeditie! M-am bucurat din plin de aventura noastra. Am o usoara febra musculara …care se va rezolva. Altfel, sunt tonica si plina de viata si nerabdatoare sa mai bifez si alte aventuri.”
Concluzia aventurii la canyoning este ca trebuie sa fii pregatit de aventura. Chiar daca nu stii sa inoti, n-ai mai sarit de pe stanci si n-ai mai vazut un costum de neopren, daca ajungi pe marginea raului stiind ca vrei sa incerci… atunci esti pregatit de aventura! Traseul de pe Raul Mare e perfect pentru incepatori daca nu are apa multa, asa ca tura de pe 23 iunie va asteapta pe cat mai multi dintre voi!!!
