Cartile scriu ca salariul este plata muncii. Economistii sunt preocupati sa actualizeze formula. Si precizeaza: plata muncii… in deplina concordanta cu valoarea ei. Iar salariatii pretind sa se ia in calcul inca un raport: salarii-preturi. Este normal ca salariul sa exprime valoarea muncii. Numai ca acest concept nu depinde doar de salariati. Intervin mai multi factori in determinarea lui, intre care managementul, tehnologiile, organizarea productiei. Si inca un factor important: posibilitatile societatii de a recunoaste valoarea muncii.
De ce au romanii salarii mici? Cauzele sunt numeroase si complexe. Una dintre ele – poate cea mai semnificativa – o constituie blocarea concurentei. Societatea romaneasca nu a avut, in anii din urma, un dusman mai cumplit si mai perfid decat somnul competitiei. In acest plan, schimbarile esentiale nu pot sa intarzie. Multe s-au produs deja… pe masura ce s-au intensificat intrarile de capital strain in Romania, proces pe care criza l-a incetinit.
Fluxurile investitionale venite din afara, cu deosebire din 2000 si pana in 2008 inclusiv, au contribuit la un raspuns ceva mai bun al economiei nationale, au intarit optimismul fata de dezvoltarea industriala si de progresul tehnologic, au propulsat un alt tip de management, un alt mod de a organiza munca. Acum insa, fluxul pe care il asteptam, cu deosebire, trebuie sa vina din interior. Aici, la noi, sunt inca multi arbori dupa care se ascund cei care se tem de raspunderi individuale, de initiativa privata, de munca. Daca nu vor fi taiati, trecerea prin „stramtori” nu va fi posibila.
Unii economisti sustin ca tot raul ar fi… spre bine. Fiind fideli teoriei avantajului comparativ, lansata de clasicii economiei politice, ei gasesc un atu in salariile extrem de mici ale romanilor. Si nu se sfiiesc sa scrie ori sa spuna ca salariile noastre de subzistenta ar constitui un teribil avantaj: si anume ca exporturile romanesti si-ar mentine un plus de competitivitate, fiindca sunt realizate cu cheltuieli mai mici, neimpovarate de o plata a muncii greu de suportat. Din nefericire, teoria e adevarata. Dar mai e un adevar la fel de dramatic: multor produse romanesti le lipseste cu deosebire tocmai partea cea mai bine platita in comertul international: contributia creativitatii. Si atunci, unde-i avantajul nostru comparativ?
Standardul nostru de viata ne plaseaza pe locul 26 intre cele 27 de tari din Uniunea Europeana. O realitate ce face sa se naruie tot esafodajul vechii teorii. Desi, pentru noi, nu-i inca timpul sa ne despartim de avantajul comparativ… avantajul competitiv devine prioritar. Competitivitatea insa cere competenta! Iar competenta se afirma numai in conditiile in care munca este motivata material si moral!
Si mai e ceva: traim intr-o lume grabita, in continua miscare. Intr-adevar, pana doar cu cativa ani in urma, nu prea multi, economiile nationale isi mai contabilizau inca „avantajele comparative”: industrii apropiate de materii prime, resurse energetice abundente, forta de munca ieftina. Dar asta era ieri. Vedem, astazi, cum aceste criterii trec in planul doi.
