Exista multe indoieli care apar in jurul sexualitatii copiilor. Cand incep copiii sa fie constienti de identitatea lor sexuala? Cand pot aparea primele semne de transsexualitate? Cum abordam problema in familie? Vom incerca sa raspundem la aceste intrebari din punct de vedere stiintific si vom vorbi despre cum putem ajuta un copil transgender din mediul familial.
Intre 18 luni si 3 sau 4 ani (aproximativ) copiii devin constienti de corpul lor si de diferentele anatomice dintre baieti si fete. Potrivit lui Felix Lopez, psiholog si cercetator, in ciuda faptului ca constientizarea identitatii sexuale apare la aceasta varsta, abia (pe la) varsta de 6 sau 7 ani devine stabila, adica copilul intelege ca va dura. .in timp.
In aceeasi linie, Grupul de Identitate si Diferentiere Sexuala al Societatii Spaniole de Endocrinologie si Nutritie indica faptul ca „abia la varsta de 6-7 ani se considera ca este mai stabilizat si intotdeauna conform a trei componente, eticheta. de gen (realitatea de a fi baiat sau fata), stabilitate de gen (sentimentul ca acest gen nu se va schimba in timp) si consistenta de gen (sentiment de stabilitate indiferent de aspectul fizic)”.
Ce este identitatea de gen? Este la fel cu orientarea?
Este comun sa se confunde si/sau sa amestece conceptele, dar sunt aspecte complet diferite: identitatea sexuala este identificarea cu un sex (femeie, barbat). Orientarea sexuala este catre cine ne indreptam dorinta – spre cine suntem atrasi – (heterosexuali, homosexuali etc.). Iar genul, rolurile, sunt comportamente care sunt social (adica sunt constructe) legate de unul dintre cele doua sexe, pe care le stabilim ca fiind „tipice” unuia sau celuilalt.
De ce este important sa diferentiem aceste concepte? Pentru ca un lucru este „cine sunt si cine simt ca sunt” si altul foarte diferit este catre cine imi indrept afectiunile, sau ce comportamente imi plac mai mult sau mai putin. Copiii se dezvolta constant, invata despre ei insisi si despre lume, isi pun intrebari, ne pun intrebari si trebuie sa cautam si sa recunoastem ce este in spatele lor pentru a le garanta bunastarea.
In cadrul dezvoltarii evolutive „standard” a micutilor, este foarte posibil (si frecvent) ca acestia sa ne intrebe despre organele lor genitale, daca se vor schimba sau daca vor ramane asa, daca atunci cand vor creste vor fi ca ale tatalui sau a mamei… E posibil si ca intr-o zi sa apara dorind sa se imbrace in printesa sau cavaler, fie ca sunt fete sau baieti.
Comportamentele intre sexe sunt cele pe care un copil le dezvolta si care sunt „tipice pentru genul opus”. Aparitia acestor comportamente ii determina pe unii parinti sa ia in considerare intrebari precum identitatea si orientarea sexuala a copiilor lor, dar nu sunt indicative in sine pentru nimic, sunt jocuri si jucarii, doar atat. In aceste cazuri nu exista mai multe indicatii decat normalizarea, naturalizarea si participarea alaturi de el/ea la jocul sau. Judecarea, etichetarea sau respingerea acestor comportamente nu numai ca nu este utila, dar il va face si pe copil sa se simta rau: daca joaca aceste lucruri este pentru ca are chef si este distractiv, asa ca merita sa intrebati ce este in neregula cu el. ( adultii sunt cei care plaseaza conotatiile activitatilor de multe ori, nu ei).
Grupul de Identitate si Diferentiere Sexuala al Societatii Spaniole de Endocrinologie si Nutritie subliniaza ca comportamentele intre sexe „nu sunt echivalente cu disforia de gen; de fapt, majoritatea minorilor cu comportament neconform de gen nu se dovedesc a avea o identitate transgender.” Cu alte cuvinte, datele disponibile indica faptul ca doar o mica parte dintre copiii care manifesta comportamente „tipic sexului opus” sunt transsexuali.
Cand vorbim despre copiii transgender?
Cand isi arata in mod persistent identificarea cu sexul „opus”, cand o respingere clara a organelor lor genitale (si a rolurilor de gen legate de aceasta) dureaza in timp. Sunt copii care se refera la ei insisi ca fiind fata (in cazul baietilor) si invers si resping de-a dreptul atunci cand sunt numiti sexul organelor lor genitale. Comportamentele lor sunt cele ale sexului „opus”, si nu sporadic asa cum am spus mai inainte, ci mai degraba formeaza un tipar stabil.
Vorbim de cazuri in care nu este vorba de comportamente izolate sau temporare (cum am explicat in paragrafele precedente), nu sunt intrebari sporadice sau comentarii punctuale, ci comportamente si manifestari consistente si stabile in timp. Aceasta este cheia.
Varsta aparitiei: Potrivit Juanei Martinez Tudela, specialist in psihologie clinica la Unitatea de identitate de gen a Spitalului Carlos Haya din Malaga, comportamentele si manifestarile pot aparea la varsta de cinci ani sau chiar mai devreme. Unii experti indica faptul ca semnele pot aparea deja la varsta de doi sau trei ani, deoarece este varsta la care incep sa-si dezvolte identitatea sexuala.
Unele dintre aceste semne pot fi:
- Respingerea genului atribuit: in cazul baietilor pot aparea afirmatii de tipul „Sunt fata” si invers, afirmatii care sunt stabile in timp si persistente.
- Nume: Este obisnuit ca acestia sa ceara sa fie numiti cu un nume de sex „opus” si sa se numeasca cu el.
- Imbracaminte: respingerea puternica a imbracamintei tipice de genul lor si dorinta persistenta de a se imbraca in hainele tipice sexului simtit.
- Joc: se simt mai confortabil, cauta si dezvolta jocuri care sunt stabilite social ca apartinand genului opus
- Preferinta pentru prietenii de genul cu care te identifici
Nu exista inca statistici de incredere in populatia de copii, dar cele mai recente date la adulti, potrivit lui E. Gomez Gil, indica faptul ca incidenta este de una la 11.900 de barbati si una din 30.400 de femei.
Un studiu realizat la Universitatea de Medicina din Viena si publicat in renumitul Journal of Neuroscience indica faptul ca transsexualitatea ar putea avea o baza biologica. Rezultatele indica faptul ca exista diferente semnificative intre barbati si femei in microstructura conexiunilor cerebrale si ca aceste conexiuni la persoanele transsexuale ar fi intr-o pozitie intermediara intre ambele sexe.
Acelasi studiu determina ca exista o relatie puternica intre retelele neuronale si nivelurile, de exemplu, de testosteron, ceea ce ar indica, potrivit lui Rupert Lanzenberger, responsabil pentru aceasta cercetare, ca identitatea sexuala se reflecta in retelele neuronale si ca acestea sunt modulate de hormonii sexuali.
Astazi, transsexualitatea nu este considerata ceva patologic
In DSM-V, cea mai recenta versiune a celui mai raspandit si reputat manual de diagnostic clinic, Transsexualitatea nu mai este considerata o tulburare, asa cum era cazul Homosexualitatii inca din anii 70 (mai ales din 1973). Ceea ce este considerat este Disforia de gen: atunci cand exista disconfort si angoasa pentru a nu se identifica cu genul masculin sau feminin atribuit.
Rata bolilor mintale la copiii care spun ca sunt transgender nu este mai mare decat media: starea transgender nu duce la o rata mai mare, de exemplu, a depresiei. Ceea ce poate aparea este suferinta cauzata de sentimentul de inadecvare fata de sexul alocat, numit de DSM-V ca Disforie de gen, care in cazul copiilor se poate traduce prin anxietate, stres, cosmaruri, nedorirea de a merge la scoala, retragere. , recul in etapele evolutive atinse (cum ar fi pipi in toaleta) etc. si suferinta din cauza respingerii si hartuirii sociale pe care le pot experimenta in mediul lor.
Un studiu recent realizat de cercetatorii de la Universitatea din Washington (SUA) concluzioneaza ca copiii care au facut tranzitia sociala, adica care sunt tratati in functie de sexul cu care se identifica si care au sprijin familial, prezinta o rata de depresie exact la fel ca media populatiei in intervalele de varsta. Disconfortul, de exemplu anxietatea si chiar depresia, in multe cazuri este marcat de respingerea mediului inconjurator (in principal a familiei) sau de interogarea constanta a emotiilor, sentimentelor si ideilor acestora.
Ce putem face noi, parintii?
In fata unor eventuale semne, comportamente sau manifestari care ne fac sa credem ca se poate intampla ceva, trebuie sa incercam sa ramanem calmi (sa nu ne alarmam sau sa etichetam de la inceput), precum si sa cautam informatii si, mai ales, sa vorbim cu copilul sa stie bine ce este, ce se intampla cu el, ce gandeste, ce simte, indiferent de varsta lui (emotiile nu inteleg ani). Orice s-ar intampla, bunastarea copiilor este mai mare atunci cand au un mediu de incredere, cand isi pot exprima liber emotiile, ideile si senzatiile fara a se simti judecati (aceasta se aplica sexualitatii, gusturilor, ideilor despre lume, in toate domeniile viata).
Juana Martinez Tudela, specialist in psihologie clinica la Unitatea de identitate de gen a Spitalului Carlos Haya din Malaga, subliniaza necesitatea de a se asigura ca dezvoltarea copilului are loc in cel mai bun mod posibil , „Si aici trebuie sa fie toti agentii implicati. implicat.cu minorul: parintii, scoala, legile si totodata sanatatea”, in cazul transsexualitatii trebuie sa “insotim aceasta tranzitie astfel incat sa fie cat mai putin problematica, stabilind limite pentru ca ea sa creasca fara a fi. in conflict tot timpul”.
Manuel Rodenas, coordonatorul Programului de informare si atentie pentru transexuali din Comunitatea Madrid, subliniaza, printre altele, drept orientari pozitive:
- Accepta copilul, aratandu-i dragoste neconditionata
- Reganditi stereotipurile traditionale de gen, fara a forta copilul sa se comporte ca un „copil traditional” daca nu este ceea ce simte.
- Gasiti resurse pentru sprijin si sfaturi.
- Lucrati impreuna cu scoala pentru ca tratamentul si conditiile minorului sa fie cele mai bune posibil, iar contextul sa fie unul de respect si sprijin.
Uneori frica, anxietatea si chiar vinovatia pot aparea la parinti. In multe ocazii, aceasta suferinta apare atat din cauza faptului in sine (si nestiind cum sa procedeze), cat si din cauza fricii de tot ceea ce va trebui sa se confrunte copilul (adaptarea la scoala, acceptarea prietenilor si familiei etc.). . Avand in vedere ca este un proces complex in care va fi in joc bunastarea copilului, oricare ar fi acesta, orice credem noi, principalul este sa-i aratam sprijinul, respectul si dragostea noastra si sa-l insotim pe parcurs, oriunde duce el..
Mergeti la un profesionist: daca exista indoieli, daca nu stiti cum sa procedati sau sa rezolvati problema, exista profesionisti care va pot ajuta. In ceea ce priveste rolul psihologilor, Asociatia Americana de Psihologie conchide intr-un document intocmit pe tema transsexualitatii la minori (Guidelines for Psychological Practice With Transgender and Gender Nonconforming People) ca treaba psihologului este de a-i ajuta pe cei mici (deja familiile) pe drumul lor de descoperire, explorare si determinare a identitatii de gen. De asemenea, in acest ghid se recomanda ca in cazul in care valorile psihologului sunt in conflict cu cele ale familiei, este indicat sa se transfere cazul unui alt profesionist, avand in vedere posibila interferenta (si deci impact negativ) pe care aceasta l-ar putea provoca.
