Tiberius Sempronius Gracchus (162 i.Hr. – 133 i.Hr.) si Gaius Sempronius Gracchus (154 i.Hr. – 121 i.Hr.), cunoscuti ca fratii Gracchus, au fost doi aristocrati romani care, spre deosebire de ceea ce se asteptau semenii lor patricieni, au luptat cu ardoare pentru drepturile romanilor mai putin norocosi.
Mama lor, Cornelia, era fiica celebrului general Publius Cornelius Scipio, un militar venerat pentru ca a salvat Roma de la o distrugere sigura dupa ce a invins in Zama unul dintre cei mai mari dusmani din toata istoria romana: inaltul conducator cartaginez Hannibal Barca, singurul inamic care a invins fortele romane in patru batalii consecutive pana in acel moment. Pe partea paterna erau copiii lui Tiberius Gracchus, un politician care a detinut de doua ori magistraturile de cenzor si consul. Averea i-a insotit de mici, deoarece impreuna cu o sora au fost singurii trei care au supravietuit pana la maturitate dintr-un total de doisprezece frati. Dezvoltarea lor intelectuala a fost bogata si bine aprovizionata, lucru care le-a permis sa inteleaga istoria si problemele Republicii Romane. Fiind de foarte frageda instruit in filozofie si intrebari existentiale grecesti de catre unii dintre cei mai buni profesori.
De-a lungul timpului, tocmai aceste studii si o serie de experiente personale i-au determinat pe fratii Graco sa inteleaga problemele Republicii la acea vreme. Problema pentru care un set de boli sociale si economice au dus la faptul ca majoritatea oamenilor de rand, care la un moment dat si-au oferit viata si munca grea pentru a proteja si imbogati Roma, acum se vedeau convertiti practic in sclavi in propria lor tara. . Constienti de aceasta nedreptate, familia Gracco si-a dat viata pentru a incerca sa inverseze aceasta situatie.
Criza agrara romana
Tiberius Sempronius Gracchus a fost casatorit cu fiica celebrului orator Appius Claudius si a fost admirat de familie, alaturi de fratele sau, fiind considerati doua bijuterii de catre mama lor – ceea ce ar duce la celebra fraza a acestuia din urma care indica faptul ca copiii ei erau bijuteriile ei unice, ceva reflectat de artisti si pictori mai tarziu de-a lungul secolelor-. In timpul multor calatorii pe uscat in intreaga Republica, si deja constient de problemele sociale din capitala, Tiberius observa numarul mic de oameni liberi care locuiau teritoriile agrare ale Romei si provinciile sale. El observa chiar ca multi cetateni romani traiau in conditii de cvasi-sclavie, maltratati si umiliti de angajatorii lor care nu pareau sa respecte cetatenia romana a acestor muncitori. Observarea acestor episoade de nedreptate si inegalitate sociala l-a determinat pe aristocratul educat sa ia in considerare cauzele care au condus Roma la o situatie atat de problematica.
Soldatii tarani si Latifundia
Pe vremuri poporul roman era alcatuit in mare parte din tarani rustici si umili, dar in acelasi timp proprietari ai propriilor pamanturi, care isi schimbau uneltele de lucru cu arme in timpul razboiului. Transformandu-se astfel in soldati romani atunci cand natiunea lor avea nevoie de ei sau trebuia sa fie protejata. Acesti oameni au fost cei care, cu sangele si transpiratia lor, au contribuit la cresterea granitelor Republicii si au format principala linie de aparare a acesteia impotriva invaziilor inamice. Noile meleaguri, cucerite relativ repede mai ales dupa reformele militare ale lui Marco Furio Camilo, a dus in mod ironic la un dezechilibru economic si social nemaiintalnit pana acum. Graul care a sosit din noile teritorii provinciale, precum Sardinia, Africa, Spania si Sicilia, a inundat pietele Romei, scazandu-si preturile istorice. Preturi impotriva carora fermierii mici si mijlocii nu puteau concura, deoarece boabele coloniilor erau produsul muncii de sclavi a marilor mosii. Odata cu trecerea timpului, a devenit practic imposibil pentru majoritatea taranilor obisnuiti sa isi continue fermele, fortand marea majoritate a acestora sa-si vanda pamanturile proprietarilor bogati care i-au absorbit in mosiile lor in crestere.
Aceste latifundii erau controlate de un numar mic de oameni, ceea ce a dus la o centralizare si „ feudalizare ” a pamantului. In majoritatea lor absoluta, proprietarii de pamant erau fie speculatori care imprumutasera bani statului in timpul razboiului impotriva lui Hannibal; sau aceiasi senatori, care au investit toata prada de razboi in agricultura pentru ca o lege promulgata in 220 a. C. i-a impiedicat sa faca comert cu acesti bani.
Aceasta masa de cetateni romani deposedati nu si-a putut gasi un trai nici in munca artizanala si administrativa a oraselor, intrucat cuceririle si victoriile militare au dus la un numar exorbitant de sclavi care monopolizeaza toate aceste tipuri de munca. De fapt, criza a fost de asa natura incat un lot mediu de sclavi a fost masurat la 10 mii de capete. Cetatenii romani, deci, nu vedeau alta cale de iesire din situatia lor intunecata decat sa lucreze pe mosii ca colonisti pentru cateva monede.
La randul lor, problemele nu erau doar economice si sociale, ci ca atat de multi sclavi duceau periodic la revolte si revolte armate ale captivilor. Unele la fel de periculoase precum insurectia lui Euno, care a condus o armata de saptezeci de mii de sclavi in revolta si a ajuns sa domine Sicilia timp de sase ani.
Tiberius gaseste o solutie la problema romana
Constientizarea tuturor celor mentionate mai sus l-a determinat, partial, pe Tiberiu sa ia in considerare problemele in care se afla societatea romana a vremii sale. Cum s-ar putea proteja Republica Romana daca fostii tarani-razboinici care o alcatuiau erau rapid inlocuiti de sclavi care aveau un mare resentimente fata de Roma.
Dupa ce a meditat la ea cativa ani, Tiberius a gasit un raspuns: sa obtina magistratura de tribuna a plebei si sa propuna un plan pentru a realiza renasterea populatiei traditionale agrar-razboinice a Republicii, ajutand la randul lor pe cei mai saraci cetateni sa-si reia locul. in societate. Insa realizarea acestui lucru nu ar fi o sarcina usoara, intrucat ar trebui mai intai sa faca sa expire contractele de inchiriere ale teritoriilor publice, sa initieze un control puternic al cantitatii de teritoriu detinute de fiecare persoana si sa distribuie parcele intre cei mai saraci fara proprietati. Ceva care, fara indoiala, ar genera o opozitie puternica din partea celor mai bogati si mai puternici proprietari de pamant din Roma.
Reforma agrara a lui Tiberius Sempronius Gracchus
La varsta de 30 de ani, Tiberius reuseste sa devina tribun al plebei si astfel incearca sa foloseasca aceasta magistratura pentru a-si indeplini sarcina de a reconstrui vechea populatie agrara romana. Pentru aceasta a propus faimoasa sa lege agrara, care consta din trei puncte specifice:
1.- Limitati cantitatea de teren pe care un cetatean ar putea sa o foloseasca la 500 iugera (250 ha, 333 acri). Suma care ar putea fi majorata cu 250 de iugera in plus pentru fiecare copil.
2.- Toate terenurile publice care au fost vandute sau inchiriate persoanelor fizice vor fi restituite pentru pretul de cumparare plus o suma egala cu imbunatatirile efectuate.
3.- Terenurile restituite ar urma sa fie impartite in loturi de 20 de acri (7,5 ha) destinate celor mai saraci cetateni cu conditia sa nu le vanda niciodata si sa plateasca un tribut anual la visterie.
Un alt dintre cele mai importante detalii ale reformei agrare a lui Tiberius Sempronius Gracchus a fost ca pamanturile puteau fi transferate prin testament, dar nu vandute, pamanturile cucerite intrau in parte din ager publicus -care urma sa fie impartit intre cetatenii saraci in mici parcele – .
Poate ca una dintre cele mai importante masuri luate este ca statul insusi sa plateasca de la trezorerie pentru uneltele necesare pentru a lucra pamantul. Tributul anual care se cerea celor mai saraci era simbolic si foarte mic, dandu-le posibilitatea de a obtine profituri din pamantul lor si nu doar intretinerea zilnica.
Adresandu-se oamenilor in anul Tiberiu, a facut astfel:
Animalele campului si pasarile cerului au pesteri si cuiburi unde se pot refugia, dar oamenii care lupta si mor pentru Roma au doar lumina si aer. Proprii nostri generali isi indeamna soldatii sa lupte pentru mormintele si altarele stramosilor. Dar este un ordin fals. Nu poti preda altarul patern. Nu detineti morminte ancestrale. Lupti si dai viata pentru ca altii sa inoate in bogatie si lux. Sunteti numiti stapanii lumii, dar nu detineti nici macar cea mai mica bucata de pamant.
Tiberius cauta sa-si finalizeze planul
Dupa cum era de asteptat, aceste masuri propuse pentru reforma agrara au dus la o mare nemultumire in randul aristocratiei si al senatorilor. Multi aveau mize mari in teren, deoarece cele mai mari arenda erau in general produsul „cadourilor” politice. In plus, faptul ca Tiberius s-a hotarat sa foloseasca bani din vistierie pentru a plati uneltele celor mai saraci tarani a rupt, potrivit senatorilor, traditii stravechi.
Cautand sa stopeze cu orice pret planul de reforma agrara, Senatul a formulat o strategie de stopare a adoptarii acestei legi. Strategia a fost de a considera masura unilaterala si de a-l convinge pe Marco Octavio -celalalt tribun al plebei-a se opune trimiterii acestui proiect de lege la Adunare, pentru a descuraja aprobarea lui. Atunci Tiberius, pentru a incerca sa previna boicotul Senatului, s-a confruntat cu nevoia de a-l declara inamic public pe Marco Octavio, dand drept argument ca scopul unui tribun era apararea intereselor poporului si nu a celor. a Senatului. Dupa aceasta, lictorii lui Tiberius il indeparteaza brusc pe Octavio de pe scaunul sau curule, prevenind astfel dreptul de veto si Adunarea reuseste sa adopte noua lege. Asa a fost haosul si incertitudinea incat, temandu-se pentru viata lui Tiberiu, Adunarea l-a escortat acasa pe reformator in aceeasi zi pentru a evita o ambuscada a detractorilor sai.
Pentru a efectua impartirea pamanturilor, Tiberius a format un triumvirat intre el, socrul sau si fratele sau Gaius, care avea doar 20 de ani. Formarea unui colegiu care sa se ocupe de impartirea terenurilor si realocarea acestora in cazul in care acestea vor fi abandonate.
Opozitia si asasinarea lui Tiberiu
Mandatul sau de tribun era aproape de sfarsit si Tiberius inca incerca sa-si duca reforma; in timp ce, in acelasi timp, Senatul si-a anuntat public intentia de a-l judeca la sfarsitul mandatului sau de un an pentru incalcarea legii. Constient de acest lucru, Tiberius a vazut ca este imperativ sa mai castige o perioada in magistratura de tribuna a plebei pentru a continua cu imunitatea politica acordata de aceasta, ceva ilegal si neconstitutional. Intr-o miscare riscanta, Tiberius a mers la Senat in ziua votului, imbracat in doliu cu intentia de a comunica adeptilor sai ca, daca va fi invins, va trebui sa se confrunte cu acuzarea si, in consecinta, moartea.
Cunoscand pericolul, se asigura sa fie insotit de o escorta – si dupa cum vom vedea inepti – de suporteri. De asemenea, constient de inevitabila lupta campata dintre ambele parti, el decreteaza un stat de lege martiala la Roma cu scopul de a reduce numarul victimelor de pe strazi.
Pe parcursul votului au existat violente intre diferiti sustinatori. Scipio Nasica, sustinand ca Tiberius voia sa devina rege, i-a condus pe senatori inarmati cu bate sa-l bata -scorta lui Tiberiu inspaimantata de marimea patriciana a dusmanilor sai se departeaza, lasand-o pe Tiberiu la mila lor- . Ar fi un coleg al celui mai mare dintre Gracchi, un alt tribun, cel care i-a dat prima lovitura. Una dintre multele lovituri care, inevitabil, ajung sa-i provoace moartea. Alaturi de Tiberiu, cateva sute de adepti ai sai au fost masacrati in strada.
Dupa cearta, cel mai mic dintre frati, Gaius Sempronius Gracchus, cere permisiunea de a-si lua ramas bun de la raposatul sau frate, lucru care este negat categoric, iar cadavrele sunt apoi aruncate in Tibru – in mod ironic raul care ia dat numele lui Tiberius- . In timp ce toate acestea se intamplau, orasul, care beneficiase atat de mult de Tiberiu, s-a ocupat cu jefuirea caselor celor cazuti.
Un final crud: Conform diverselor relatari istorice, in timp ce cei mai loiali adepti ai lui Tiberius i-au fost alaturi si au suferit aceeasi soarta, cel mai mare dintre Gracchus nu a fost batut cu bate, dar detractorii au pus mana pe scaunele foarte laice ale tribunilor si au folosit acest mobilier pentru a pune capat. viata lui.
Cayo Sempronio Graco reinvie reforma agrara
Dupa asasinarea fratelui sau Gaius Sempronius Gracchus, el castigase prestigiu luptand in Spania si viata sa simpla si conduita exemplara l-au facut demn de mare admiratie in randul semenilor sai. Ca politician, a fost mai mult un strateg si, fara indoiala, un realist, decat fratele sau idealist. Totusi, a impartasit cu el aceleasi principii si acelasi scop.
Poate mai inteligent, fratele mai mic al Gracchi nu recurge la demagogie, asa cum a facut Tiberius in timpul discursurilor sale pasionate si infocate adresate populatiei, ci mai degraba a folosit un discurs mult mai neutru. Cautand astfel sprijinul diferitelor clase ale poporului roman.
In 124 i.Hr C. este ales tribun de catre Adunarea Plebei, functie ocupata anterior de raposatul sau frate. In timpul functiei sale a incercat sa reinnoiasca programul de redistribuire a pamanturilor statului Tiberius, putand datorita acestuia sa castige sprijinul taranilor. Deoarece trebuia sa aiba si sprijinul claselor superioare la scara sociala romana, si astfel poate sa evite sa sufere aceeasi soarta ca si fratele sau, a inceput sa puna in aplicare masuri in beneficiul negustorilor prin infiintarea de noi puncte comerciale in coloniile Capua, Narbo. , Cartagina si Taranto. El a multumit masele urbane prin stabilirea unui „pret politic” pentru cereale, vanzandu-l la jumatate de pret in granarele de stat.
Totusi, Gaius avea nevoie si de sprijinul unor patricieni daca dorea sa faca reforme, pentru aceasta a folosit un program de constructie de drumuri in toata Italia care i-a imbogatit pe antreprenori si i-a castigat sprijinul mai multor romani bogati. Aceste masuri au fost printre cele mai cuprinzatoare ale timpului lor, iar masuri de o asemenea amploare si amploare aveau sa fie revazute abia odata cu venirea la putere a lui Iulius Cezar o jumatate de secol mai tarziu. In acelasi timp, a extins cetatenia la multi cetateni italieni, ceea ce a adus suspiciuni de la vechii cetateni.
In timpul celor doua mandate ale sale, si mai ales datorita talentului sau de a genera aliante politice, cel mai tanar dintre Gracchi a reusit sa reduca mult puterea Senatului. Cu toate acestea, acest lucru a fost folosit de dusmanii sai impotriva lui, incalzind spiritele oamenilor si folosind suspiciunea ca arma de propaganda spunand ca planurile sale includ dorinta de putere absoluta. Cu aceste argumente impotriva lui, fractiunea de senatori reuseste sa-l dezbrace considerabil de sprijinul popular pe care a contat. Cayo sufera astfel aceeasi strategie impotriva lui pe care o suferise anterior fratele sau.
Desi atacurile impotriva persoanei sale reusisera sa submineze o mare parte din sprijinul intr-un sector considerabil al populatiei, tribuna reformista a continuat sa aiba un sprijin aproape unanim in randul esaloanelor inferioare ale societatii romane. Motivul pentru care si folosind strategic Livio Druso, celalalt tribun al plebei, Senatul incearca sa atace focul cu mai mult foc folosind un siretlic politic pentru a contracara sprijinul popular de care se bucura Gracchus. Drusus propune atunci masuri si mai radicale decat cele propuse de Gaius, printre care s-au numarat eliminarea taxelor impuse de legea lui Tiberiu noilor proprietari si impartirea pamantului catre patruzeci si doua de mii de saraci din noile colonii. Adunarea aproba imediat aceste masuri si Drusus, care nu era altceva decat o simpla marioneta a Senatului, devine noul erou al claselor populare.
Uciderea lui Gaius
Inceputul sfarsitului lui Cayo vine un an mai tarziu cand vrea sa-si reinnoiasca mandatul pentru un al treilea mandat, lucru care anterior fusese stabilit ca „nu este ilegal” . Cayo este insa invins si multi dintre sustinatorii sai denunta prezenta unei fraude electorale evidente in procesul de alegere a tribunilor. Constient de revoltele si ciocnirile pe care le-ar aduce o astfel de acuzatie si dorind sa evite aceste conflicte si inevitabila varsare de sange, Gaius Sempronius Gracchus se retrage pasnic si isi desfasoara treburile personale si afacerile pentru un timp.
Dupa ce si-a recuperat rapid puterea pierduta in anii precedenti, Senatul, sub comanda senatorului Lucio Opimio, incepe un plan sistematic de dezintegrare a masurilor luate de Gaius una cate una. Infuriati, sustinatorii lui Gaius, comandati de Marco Fulvio Flaco, merg inarmati spre Aventin cautand sa opreasca sau macar sa limiteze aceasta casare a mostenirii liderului lor; motiv care ii determina pe senatori sa fie escortati de un numar mare de sclavi puternic inarmati. Situatia se transforma apoi dintr-o disputa intr-o batalie si sustinatorii lui Gracchus incep sa fie atacati de senatori si de mica lor armata de sclavi. Dorind sa calmeze haosul predominant, Cayo isi face aparitia la fata locului, inarmat doar cu un pumnal mic, dar incercarile lui sunt inutile si trebuie sa fuga repede de atacatorii care, recunoscandu-l, au incercat sa-l linseze.
Desi Cayo a incercat cu disperare sa scape, vazandu-se inconjurat, a ordonat unui sclav sa-l ajute sa-si puna capat vietii pentru a nu fi capturat – imediat dupa aceea sclavul si-ar lua si el viata.
In acest conflict, doua sute cincizeci de sustinatori ai lui Graco mor direct in ciocniri si alte cateva sute au fost condamnate la moarte printr-un decret al Senatului. Cadavrele lui Gaius si a celor trei mii de sustinatori ucisi sau executati au fost aruncate in raul Tibru.
Greutatea lui in aur: senatorul Lucius Opimius anuntase ca oricine va preda capul lui Gaius senatului ii va primi greutatea in aur. Motiv pentru care atacatorii i-au taiat capul reformatorului si l-au predat Senatului. La cantarire, cei prezenti au fost surprinsi de greutatea acestuia, deoarece capul cantarea saptesprezece si doua treimi de kilograme. Suspecti, senatorii au investigat capul, descoperind ca acesta fusese umplut cu plumb. Drept urmare, nimeni nu a primit recompensa.
Impact
Familia fratilor Graco a trebuit sa plateasca un pret mare dupa moartea ultimului frate. Proprietatile lor au fost confiscate si predate trezoreriei publice si, potrivit lui Appian, casele lor au fost jefuite. Licinia, vaduva lui Gaius, a fost lipsita de zestre si Opimius a construit un templu Concordiei cu sprijinul Senatului, lucru care a suparat o mare parte a populatiei.
