Liberalizarea pietei comercializarii de piese auto ar putea creea probleme de contrafaceri, a declarat Bogdan Cristian Nica presedintele ANPC, citat de Mediafax. Chiar daca in Romania, contrafacerile pe piata de profil au o pondere mai mare decat in alte tari, focusarea mai ales pe eliminarea contrafacerilor si mai putin pe abuzurile asiguratorilor care impun ilegal doar anumiti furnozori de piese auto sau service-uri, nu poate sa aiba ca rezultat… protectia consumatorilor.

„In momentul in care contrafacerea de piese auto are o pondere foarte mare a vorbi de o liberalizare a pietei ma tem sa nu creeze probleme si mai mari din acest punct de vedere. Avem probleme cu diverse marfuri care sunt autorizate, inclusiv din sectorul pieselor de schimb, unde etichetarea nu corespunde cu interiorul, unde modalitatea de vanzare nu respecta interesele cosnumatorilor”, a spus Nica.

Pe buna dreptate, acesta aminteste de faptul ca, daca in Europa, contrafacerile de piese auto din Europa reprezinta 10%, in Romania ponderea este mult mai ridicata. Nica pretinde drept cauza a acestor derapaje faptul ca in tarile mature europene legislatia este mult mai dezvoltata. Chiar daca aceasta poate fi una dintre cauze, nu este nici pe departe singura si nici nu e sigur ca ar fi cea mai importanta. Orice furnizor de piese de schimb are costuri precum orice alta firma. Or, nu de putine ori, importatorii de piese de schimb s-au plans de faptul ca procedura de omologare/certificare a RAR nu este doar o certificare ci si o bariera administrativa la intrarea pe piata.

Direct sau indirect, pe aceasta piata a pieselor de schimb actioneaza in principal constructorii de automobile, producatori de piese, distribuitorii certificati, producatori / furnizorii neomologati, dealerii auto, service-uri si, cu voia dumneavoastra, ultimii pe lista, companiile de asigurari.

Acestea din urma, cu sau fara ajutorul dealerilor auto, forteaza consumatorii sa aleaga doar un anumit service auto sau un anumit distribuitor. Mai mult decat atat, au existat plangeri fata de anumiti asiguratori care emiteau ilegal comenzi in numele asiguratilor doar catre anumiti distribuitori agreati.

Pentru a evita achizitia de produse contrafacute, reprezentantul ANPC sfatuieste consumatorii sa nu cumpere decat din magazine specializate si sa fie atenti la ambalaje, la modalitatea de etichetare, la elementele de securitate si la pret, deoarece un nivel prea mic al acestuia ar putea indica o contrafacere.

Nimic mai adevarat. Doar ca la fel de adevarat este ca un consumator trebuie protejat nu doar de contrafaceri (care ar putea fi incluse la infractiuni) ci si de preturile prohibitive. Si, preturile prohibitive nu au cumva legatura cu piata contrafacerilor? Cum pot scadea insa preturile mai usor decat prin liberalizare nu e prea clar.

Pe aceeasi tema, Consiliul Concurentei invoca de curand o ordonanta de urgenta din 1992, privind protectia consumatorilor, conform careia „libertatea de a lua decizii la achizitionarea de produse si servicii, fara a li se impune in contracte clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale incorecte in vanzare, de natura a influenta optiunea acestora reprezinta un drept al consumatorilor, la incheierea contractelor”.