Cu doua zile inainte de plecare, eram intr-un tren spre Bucuresti, rasfoind ghidul cu Praga. Incercam sa ma hotarasc ce sa fac mai repede in cele cinci zile pe care aveam sa le petrec acolo. Stiam sigur ca nu vreau sa merg prin muzee si sa ma inchid intre patru pereti. Vroiam sa vad orasul, sa intru pe stradute inguste si dubioase, ocolite de puhoiul de turisti, sa gasesc lucruri care nu sunt in ghid.

Studiam hartile si informatiile despre transportul in comun ca sa fiu pregatita pentru orice, si in rest frunzaream amuzata prin ghid. O sa descopar singura, mi-am zis.

Am incercuit un singur muzeu – Muzeul Kafka. Din ratiuni complet sentimentale. Am lucrat un an de zile intr-un birou si de cate ori ma trezeam ingropata in hartii inutile sau haituita pe holurile institutiilor de stat, imi ziceam : “E ca-n Kafka”.

Am ajuns acolo bombanind, in a treia zi de Praga. Era frig, innorat si umed, nu am nimerit straduta din prima. Vremea asta ma scotea din sarite. Momentul perfect sa mergem la Kafka.

Muzeul Kafka nu este o casa memoriala. Exista o placuta undeva in cartierul evreiesc indicand casa in care s-a nascut scriitorul si alte cateva locuri asociate cu viata si activitatea lui in Praga, dar muzeul nu este gazduit de niciuna dintre acestea. Este un spatiu dedicat anume, dincolo de Vltava, in Mala Strana.

Muzeul Kafka nu este o colectie plictisitoare de obiecte care au apartinut scriitorului. Numele oficial este City of K. Franz Kafka and Prague. A pornit in Barcelona si a stat un pic la Muzeul Evreiesc in New York inainte sa se stabileasca aici. Este mai degraba o instalatie complexa, menita sa recreeze atmosfera din viata si operele lui Kafka. Si cred ca reuseste. La mine a functionat.

Intram si dam de o batranica draguta, cu parul coafat si ochelari uriasi cu rame groase, care vorbeste intr-o combinatie amuzanta de engleza, germana, franceza, ceha, adaptand usor discursul in functie de clienti. De fapt are un limbaj propriu, universal. Intelegi ce spune chiar daca nu poti fi sigur ca ti-a vorbit in engleza sau in ceha.. Zicem ca suntem din Romania. « Ah, you speak English ! » O iau ca pe un compliment. “This way English! No food, no phone, no pictures”. O zice zambind, dar nu m-as pune cu ea. Imi aminteste prea tare de proprietareasa lui Joseph K din Procesul. Amabila, dar un pic sinistra.

Si cred ca reuseste. La mine a functionat. Urci pe scari, lumina scade si incepi sa auzi -cateva melodii vechi suprapuse, un corb in departare, roti de tramvai. Aduce un pic a Hitchcock. Turul te poarta in spirala de la o idee la alta.Primul spatiu este dedicat istoriei evreilor in Praga, cu un arbore genealogic intins pe cativa pereti. Franz Kafka provine dintr-o familie de negustori evrei, vorbitori de limba germana. Exista manuscrisul unei scrisori catre tatal sau, scrisoare analizata si ras-analizata de criticii literari. (“Draga tata, m-ai intrebat de curand de ce sustin ca mi-e teama de tine…”) Privesc fotografiile de pe podea cu familii evreiesti de la inceputul secolului. Pana la sfarsit, ma doare gatul si nu ma simt foarte bine. Ma gandesc daca tocmai asta era scopul.

Aflu despre copilaria lui, despre cum ura drumul de cinci minute de acasa pana la scoala, carat de bucatareasa familiei. Imi dau seama ca am facut deja poze casei in care a locuit, fara sa stiu.

Ne oprim o clipa. Pe un ecran maricel se proiecteaza un montaj video. Nu cred ca pana acum asociasem in mod constient Praga cu Franz Kafka. Bineinteles ca exista un muzeu, ca doar e locul lui de nastere si de fapt cam singurul oras din viata lui. Eu si Kafka avem multe angoase in comun, dar mie imi place sa calatoresc. Lui nu. Si desi nu ii placea cand pleca, Praga l-a sufocat toata viata. S-a simtit prins si haituit. Sunt scene alb-negru din Praga veche, par din vremea lui Kafka, imaginea se distorsioneaza, incepe sa se deruleze invers, creeaza discomfort, si dintr-o data, un citat de-al lui : « Prague doesn’t let go. Of either of us. This old crone has claws. One has to yield, or else. We would have to set fire to it on two sides, at the Vysehrad and at the Hradcany; then it would be possible for us to get away”. Eu ma intreb ce vrea sa spuna. Amicul meu care locuieste in Praga de doi ani deja, pare sa inteleaga.

Urmeaza cateva vitrine care vorbesc despre activitatea literara a lui Kafka si despre intelectualii din Praga cu care a intrat in contact, inclusiv despre prietenul sau Max Brod. Figura mare Max Brod asta, nu i-a indeplinit lui Kafka dorinta de pe patul de moarte. Pentru asta ii multumim, pentru ca i se ceruse sa arda toate manuscrisele si nu am mai fi avut acum o mare parte din opera lui Kafka.

Trecem printr-un birou care recreeaza atmosfera in care a lucrat Kafka la o companie de asigurari. Birou, birocratie, hartogarie, ma enervez si trec mai departe. Sectiunea asta de muzeu si-a facut treaba. Urmeaza o sala dedicata femeilor care i-au trecut prin viata. Nici aici nu te simti prea optimist, relatii ratate, frustari, distante insurmontabile. Pe o panza de sac legata cu sfori, un fragment de scrisoare in care ii spune iubitei sale cat de imposibil ar fi un mariaj cu un barbat care munceste pana tarziu zilnic si vine acasa frustrat si obosit. Hmm, mare lucru nu s-a schimbat pana azi, si el chiar s-a chinuit sa ne previna.

Dupa ce treci de vitrinele care iti povestesc despre ultimele clipe din viata scriitorului, incepe cu adevarat imersiunea in opera lui. Pana acum doar ne-au pregatit. Coboram pe o scara de lemn luminata obscur in rosu. Pe deasupra se aud zgarieturi si trosnituri de parca un gandac urias se catara pe plafon. La capatul scarilor ma vad pe mine. Scary !

Urmeaza un pasaj intortocheat plin de sertare uriase, birocratia in floare, sertare dedicate lui Joseph K, Gregor Samsa si ceilalti, un telefon din care se aud voci in departare, strigand in germana. Faptul ca nu inteleg germana adauga la discomfort. Urmeaza Colonia Penala, Castelul, Amerika.

Ies din muzeu buimaca si imi ia cateva secunde sa ma reancorez in realitate. Ultima sala are o vitrina obisnuita cu ex-librisuri si prime editii din diverse opere, e luminata normal. Si are scaune. Sa te asezi si sa-ti revii. Si chiar am nevoie de asta.

A doua zi am fost pana la Vysehrad, dar nu i-am dat foc.