Nota mea:

“God ? No God! We should have come here ages ago.”

30 de zile de noapte. Nu numai ca filmul iti da fiori cam peste tot unde apuca, dar actiunea mai este plasata si in Alaska, o locatie ideala pentru a deschide o “macelarie vizuala”. Deci multa, multa zapada. Daca iadul ar ingheta, exact asa ar arata. Felul principal: sange de homo sapiens.

Now will the mean & gritty looking vampires come out to play? Of course.
Chiar din spusele lor intelegem ca au fost niste prosti ca nu au venit aici pana acuma. Atingand un nivel maxim, chiar critic de saturatie de vampiri galanti pe post de fashion victims sau foto modele bine desenate, machiate si laminate, ba indragostiti, ba avand relatii cu fetiscane pline de viata, aici vampirii astia sunt mai de la “tara” cum s-ar spune. Mult mai viscerali, mai murdari, mai sifonati. Gatlejele sunt mutilate, iar sangele tasneste in voie buna, nimic conventional, nimic ordonat, in schimb totul foarte brutal, crud, si foarte violent. Acestia sunt printe cei mai fotosensibili dintre toate variantele de vampiri vazuti pana acuma si atat de afectati si suparati pe rasaritul soarelui incat vin in Alaska pentru o vacanta de 30 de zile de noapte pe an. Bufet suedez pentru orice vampir.

Ceea ce este de apreciat este ca odata cu apunerea soarelui totul moare in jur, locul devine rece, totul este pictat in culori cu tempera scazuta, aproape in monoculori, mai putin in momentul in care “se ia masa”, se serveste masa, cu portie extra de sange.

Din start, vizualmente, filmului nu ai ce sa ii reprosezi. Este cu siguranta ceva nou, acel nou bun pe care cu totii il cautam la un film. Iar faptul ca este inspirat din benzi desenate, nu strica cu absolut nimic. 30 Days of Night este foarte consistent cu exceptia unui cliseu inevitabil, precum necunoscutul care apare misterios si ii avertizeaza aruncand informatii cu portia, putin cate putin, nu tot odata. Cu toate ca pot spune ca prestatia lui Ben Foster a fost ca ceasul elvetian, a intrat in prim plan si cu pasi mici a adus apocalipsa dupa el.

Josh Hartnett, apare in rolul unui serif de oras la scara redusa. Intr-un oras la capatul lumii, Josh Hartnett portretizeaza acesl deloc macho bullshit cop who just so happens to be a hero overnight. Si asta pentru ca il ajuta povestea, care se intinde pe 30 de zile de “noapte”. Din pacate, redarea scurgerii timpului este sugerata undeva in coltul imaginii, care precizeaza ca au mai trecut cateva zile, o saptamana, doua, trei si in sfarsit a4a, confruntarea finala. Acest aspect schiopateaza grav de tot, pentru ca singura senzatie pe care acest film ti-o lasa este ca totul se petrece intr-o singura noapte.

Personajul lui Hartnett se muleaza si evolueaza dupa vechea reteta. In situatii extreme omul devine extrem si descopera noi capacitati, limitele sunt depasite, regulile inculcate. Dar si anumite reguli sunt respectate negresit. In situatii extreme, cand totul se rezuma la acel bine cunoscut “pe viata si pe moarte”, orice relatie prinde curaj, orice spargere si orice intrerupere gaseste cumva drumul inapoi, orice frantura emotionala primeste un “jumpstart”, si iar, orice 2 oameni certati isi vor gasi dragostea inca odata. Cine a spus ca violenta si groaza sunt elemente negative. 30 Days of Night demonstreaza ca pot avea si un impact pozitiv acolo unde speranta moare ultima. Singurul aspect al acestui inconvenient este ca siropul romantic este insufficient pentru oricine si-ar dori sa vada mai mult si ar avea asemenea asteptari de la un asemenea film.

La un moment dat 30 Days of Night iti da senzatia ca parca trage putin de timp si asteapta fluierul “arbitrului”. Spre final toate sprinturile devin usor obositoare, suspansul fiind inlocuit de alergaturi din usa in usa, pe fondul unui permanent joc de’a v’ati ascunselea. Dar ca san u dezamageasca, filmul vine in fuga din urma cu un plus foarte gros,  lipsa glumelor, comicului de situatie sau de limbaj, care de multe ori este plasat tactic pentru a devia atentia publicului de la un produs nu tocmai reusit. 30 Days of Night nu incearca nici macar o fractiune de secunda sa ia in deradere comical de situatie. Oamenii sunt izolati, infrigurati, vanati ca niste animale si nimic nu e de ras, mai ales cand vezi o fetita de 7 ani, care sfarteca gatlejul unui om, plina de sange la bot, comportament de animal, care se trezeste cu o toporisca infipta in inima. Nu mai rade nimeni, iar filmul ramane cu demnitatea in picioare.

Totusi, 30 Days of Night este film cam bland, putin prea “lapte cu prajituri” pentru un Rated R categoric, cu exceptia celor cateva 2-3 scene veritabile. Cand ai libertatea de a evita cenzura intr-un film, atunci poti sa faci si altceva decat sa arati sange pe jos si pe pereti, sa tai 2 capete si sa musti dintr-un gat. Ai libertatea, exagerarea si hiperbolizarea, care iti sunt la indemana si o densitate mai mare de gore pe metru patrat de pelicula, care nu ar fi stricat deloc. Per ansamblu, doar mici imperfectiuni dintr-un pachet atractiv.