Societatea romaneasca are nevoie, de vreme indelungata, de schimbari profunde. Pana acum, din cauza jumatatilor de masura, nu a fost asigurata formarea unei mase critice de schimbare, care sa favorizeze un raport optim intre castigurile si pierderile din economie. Fara masuri radicale in acest sens, economia romaneasca nu va scapa de poverile pe care le duce in spate, multe legate de consumurile exagerate, de risipa de resurse, de gestiuni frauduloase si de incompetenta.
Companiile statului indeosebi, cu putine exceptii, n-au aratat pana in prezent o prea mare preocupare pentru performanta. Timidele incercari facute au fost socotite medicamente amare. Si au fost vomitate. Acum, tocmai aceste tinte incep sa fie puse in evidenta. Dar, pentru a fi ochite, va fi nevoie de arma cea mai eficace: libera concurenta economica.
Acum, in 2012, avem nevoie de medicamente noi. Si, desigur, bune. Pentru a scapa de anemia eficientei economice. Diagnosticul il cunoastem. E nevoie, acum, de un medicament amar, dar fortifiant, care sa fie inghitit cu lingura sau chiar cu polonicul. Concurenta. Altii il folosesc de multa vreme. Noi l-am refuzat. A venit insa timpul sa-l acceptam. Caci devine presanta pregatirea economiei noastre pentru a face fata presiunii competitive din Uniunea Europeana si din lumea larga.
Fara descatusarea concurentei nici de efectele crizei actuale nu vom scapa prea repede. Ce masuri pot fi luate? Sa zicem ca vor fi rezolvate, in 2012 si in anii imediat urmatori, doua probleme spinoase: reglementarile si eficientizarea institutiilor. Si nu e deloc simplu de rezolvat aceste doua probleme. Dar ce facem cu a treia – deprinderile?
In vremea socialismului, decenii in sir, in economia romaneasca a functionat un surogat de competitie: intrecerea socialista. Premiile: fotografii la panouri “de onoare”. Sau alte stimulente “morale”. Fara niciun efect pozitiv asupra calitatii produselor si eficientei economice. Munca stimulata doar moral, nu si material, a pierdut cadenta cu timpul. Economia a fost trasa inapoi. Chiar si atunci cand ni s-a dat iluzia ca ea merge inainte, adunand “pe cap de locuitor” tone de otel si productii agricole supradimensionate, tot inapoi a mers.
Dupa ’89 am inceput, fara incetare, sa aplicam in economie solutii “originale”. Desi n-aveam de ce sa ne chinuim sa inventam roata. Fiindca fusese inventata. Era de ajuns sa fie pusa in miscare. Noi, in schimb, am ocolit drumurile “clasice”. Concurenta, important antidot pentru lenea economiei, a ramas doar litera de lege. Fara sa fie insa aplicata.
Daca, de aici inainte, ii va fi acordata competitiei economice atentia cuvenita, am putea sa scapam de multe necazuri. Intr-un climat concurential, companiile ar produce mai multi bani; in acelasi timp, ar fi stimulat nu doar consumul, ci si oferta interna. Abia dupa acest moment ar putea urma timpul doi, cel aducator de bunastare.
Desigur, noi vrem o economie de piata functionala si competitiva. Dar ne despartim greu de “cazanul comun”. Prea mult din ce se produce merge inca la “cazanul comun”; prea mare este partea ce se imparte tuturor, asa ca din produsul national o parte prea mica e folosita pentru a stimula atractiv munca eficienta, competenta. Forta de munca, intr-o masura semnificativa, se complace intr-o evidenta stare de moleseala. Asa ca munca, nestimulata prin competitie, nu produce inca oferta interna de care avem nevoie. Pentru a face fata cererii de consum.
Nu va fi insa altfel cat timp nu vom inceta sa scoatem economia de piata dintr-o grava stare de confuzie. De fapt, ce este economia de piata? Nimic altceva decat libera stabilire a preturilor, libera proprietate asupra mijloacelor de productie si libera initiativa economica, intr-un climat competitional. Numai pe astfel de piloni se poate cladi edificiul libertatii si bunastarii, imposibil insa de infaptuit fara acceptarea rigorilor concurentei.
