In cele ce urmeaza vom demonstra contrariul.
Prolog pentru incertitudine
Dezastrul seismic produs in Japonia in urma cu mai mult de jumatate de an a redeschis un subiect inchis aproape etans pentru autoritatile romane: siguranta activitatilor nucleare. In conditiile in care statul nipon – situat, de facto, intr-o cu totul alta era tehnologica decat batranul continent, cu atat mai mult decat Romania – a resimtit pericolul generat de emanatiile centralei nucleare de la Fukushima, ce garantii puteam avea noi, romanii, ca Cernavoda nu-i doar o alta bomba cu ceas?
Gheorghe Marmureanu – pe atunci sef al Institutului de Fizica a Pamantului – a repetat obsesiv timp de cateva saptamani imposibilitatea producerii unui astfel de cutremur in zona Cernavoda, mizand parca mai degraba pe necesitatea instaurarii acalmiei publice decat pe respectarea statutului sau de om de stiinta. „Sunt omul care a facut, pot spune 100%, partea seismica la Cernavoda. Cu cea mai mare fiabilitate posibila, este peste 90 si ceva la suta. Este calculata la cutremurul maxim posibil, la 7,5 pe Richter. Este proiectata la maximum posibil. Asta la vremea respectiva”, reitera Marmureanu (sursa aici). Vremea respectiva era, insa, in urma cu aproape 30 de ani, ceea ce – trebuie sa recunostem – nu-i foarte incurajator.
Administrativ, Cotroceniul se spala pe maini – ca Pilat din Pont – invocandu-l, iarasi, pe profesorul Marmureanu pentru a garanta in alb „certitudinea Cernavoda”: „Am discutat cu dl. Marmureanu cu privire la riscurile seismice si fiind in Dobrogea, deci pe celalalt mal al Dunarii decat Vrancea, cutremurele au si un amortizor pana la cele doua reactoare nucleare. Nu exista riscul in momentul de fata ca un cutremur sa puna in dificultate sau nesiguranta functionare celor doua reactoare”, declara Traian Basescu.
Gheorghe Marmureanu
Cu toate acestea, prezumtia de buna-credinta n-a putut functiona: jurnalistii s-au simtit datori sa investigheze cazul, sa analizeze contractele si fisele tehnice si sa contrazica autoritatile, chiar cu propriile arme: expertii statului.
Astfel, in timp ce Presedintia se simtea la adapost, citand din seismologul sef al Romaniei, jurnalistii au apelat la singura autoritate publica avizata in domeniul securitatii nucleare, Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN), iar contraargumentele au inceput sa apara: exista un contract de licitatie de-a dreptul “trucat” in beneficiul unei firme de apartament (fix pentru achizitia pieselor de amortizor seismic), iar specialistii statului (inca angajati ai CNCAN, la vremea licitatiei) declarau in cor ca tehnologia de la Cernavoda se situeaza intra-adevar la cele mai inalte cerinte, insa ale anilor ’80.
Intre diletantism si musamalizare
In scurt timp de la producerea acestor “dovezi ale incertitudinii”, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) a fost instiintat cu privire la riscurile la care este Romania expusa. De aceasta data, CSAT a reactionat violent: „(…) Aprecierile referitoare la coruptie si iresponsabilitate la nivel inalt, ori musamalizare din partea CSAT – simple afirmatii cu continut denigrator fata de persoanele cu functii publice si autoritatile statale care au analizat si s-au pronuntat avizat asupra problematicii”.
Totusi, o intrebarea persista: care-s “persoanele cu functii publice” si “autoritatile statale” invocate de CSAT? Cumva actualii decidenti din domeniul nuclear? Probabil ca da, insa ne simtim datori sa reamintim punctul de vedere al fostului director al Centralei Nucleare de la Cernavoda, cu privire la acestia: “Daca aveti curiozitatea sa verificati cine coordoneaza astazi domeniul nuclear in Romania, veti observa ca in sistemul de conducere abia daca mai gasesti zece specialisti. Acum conduc persoane care nu au nicio legatura cu domeniul nuclear” (sursa aici).
Managerul sigurantei nucleare
Nu mai departe de anul trecut, un raport al Curtii de Conturi ne oferea o perspectiva clara asupra tipului de management existent la Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN). Iar daca in cazul majoritatii institutiilor de stat, o conducere ineficienta nu pericliteaza siguranta nationala, atunci cand ne referim la CNCAN activitatea manageriala ridica riscuri de o asemenea anvergura.
Demiterea sistemica a majoritatii specialistilor din institutie si incheierea de contracte cu persoane care au lucrat cu decenii in urma in activitatea nucleara nu incalca doar legea 329/2009, ci ofera si o imagine cat mai realista asupra abordarii practicate de autoritati: evident, un fost specialist reangajat nu va critica cu prea multa rigurozitate o tehnologie depasita.
Vajda Borbala
Simultan, loiala aceleiasi logici a colaboratorilor externi, sefa CNCAN – Vajda Borbala, sotia domnului secretar de stat Valentin Mocanu, poate conteaza detaliul – a subordonat departamentul documentelor secrete unui PFA, desi CNCAN beneficia de serviciile unui angajat cu norma intreaga a carui unica raspundere o reprezenta gestionarea acestor documente. Externalizarea inutila a unor servicii sau strategie politica pentru musamalizarea unor nereguli? Nereguli precum cea din 2009 cand pentru un transport nuclear, CNCAN a atribuit contractul unui SRL din Ilfov, cu o vasta experinta in domeniul transportului de mobila si persoane. E drept ca uzanta cere ca astfel de sarcini sa fie atribuite unor companii internationale specializate, insa argumentul crizei financiare a prevalat. Economie, carevasazica, dar nu la bugetul de stat roman, ci pentru cel american, sumele necesare subcontractarii fiind venite direct de la Guvernul SUA. Cateva luni mai tarziu, acelasi SRL din Ilfov si-a declarat falimentul: misiunea fusese indeplinita, banii incasati.
Garantii securitatii nucleare
“Problematica resurselor umane din domeniul energeticii nucleare este foarte grava in Romania” declara fostul ministru al Cercetarii, Serban Valeca, in februarie 2011 (sursa aici), cu referire directa la numarul redus de specialisti. Intre timp, de la CNCAN au mai fost indepartati cativa.
Ieri, 1 noiembrie, am aflat despre desparitia celor 73 de kg de material radioactiv. Suficient? Insuficient pentru o bomba? Conteaza prea putin. Conteaza insa ca in Romania dispar zeci de kilograme de minereu de uraniu, material radioactiv, iar autoritatile ne linistesc: e prea putin pentru o bomba. Prea mult insa pentru a ni se putea garanta siguranta, fiindca ceea ce autoritatile refuza sa accepte este ca nu cantitatea in sine reprezinta amenintarea, ci aparitia unui precedent al furtului de material radioactiv.
Politia – in mod tacit, dupa spusele purtatorului de cuvant Ciocan – abordeaza fenomenul ca pe un furt oarecare. Pentru IGPR, pur si simplu, un bun a fost sustras. CNCAN, semnaland lipsa unor consecinte de anvergura nucleara, claseaza discret cazul la categoria pierderi minore, rugand probabil un colaborator extern sa indosarieze informatiile aparute in presa.
In tot acest timp, CSAT nu se recunoaste ca interlocutor. De ce? Pentru ca siguranta nucleara nu poate fi, nicicand, o problema de discutat. Pentru ca siguranta nationala a fost, in permanenta, o afacere profitabila, bine ascunsa publicului prin eliminarea treptata a specialistilor din zona de decizie.
Iar daca nimeni nu stie, nimeni nu va obiecta.
