Daca ne concentram pe durabilitate – subliniind totusi faptul ca ecosistemele tehnologice sunt esentiale pentru dezvoltarea turismului – trebuie sa fim constienti de faptul ca facem durabil ceea ce nu a fost conceput ca atare (o destinatie, o statiune, un mod de transport etc. ).
Acest lucru este valabil mai ales ca, in loc sa ne conformam standardelor, etichetelor sau certificarilor, trebuie sa ne schimbam relatia cu mediul pentru a fi sustenabile, mai degraba decat sa param a fi asa.
Durabilitatea trebuie sa fie economica, de mediu si sociala
Cand un termen este folosit atat de des, sensul sau tinde sa se dilueze. De fapt, in acest caz, termenul de turism durabil este din ce in ce mai mult inlocuit de turism regenerativ.
Nu toate aspectele sustenabilitatii sunt abordate cu acelasi accent. Sustenabilitatea economica este luata de la sine inteles si sustenabilitatea mediului este luata in considerare imediat, in timp ce sustenabilitatea sociala este pusa in spate (vezi, printre multe altele, cazul Ibiza si costul locuintei).
Daca trebuie sa existe o adevarata sustenabilitate sociala, care, la randul sau, conduce la sustenabilitatea economica si de mediu, guvernanta turismului trebuie sa evolueze.
Inainte de pandemie, si in perioada post-pandemica, in mass-media au aparut stiri legate de sustenabilitatea turismului.
Atitudinile negative fata de turism sunt din nou predominante, desi in realitate acestea nu sunt indreptate impotriva turismului in sine, ci impotriva anumitor modele de dezvoltare a turismului, produs al unei anumite guvernari in care este important sa aruncam o privire asupra cine ia deciziile si cum.
Mai mult decat un fenomen unic, problema turismului de masa este abordata prin diferite tipuri de masuri, cum ar fi urmatoarele:
-
Utilizarea masurilor fiscale (ex. ecotaxe).
-
Limitarea capacitatii anumitor spatii (sau chiar inchiderea temporara a acestora).
-
Utilizarea preturilor variabile pentru reglarea cererii.
-
Utilizarea instrumentelor tehnologice care ajuta la redirectionarea fluxurilor turistice, in incercarea de a dispersa masele catre alte atractii care nu sunt supraaglomerate (presupunand ca cei afectati doresc sa faca acest lucru).
-
Sanctionarea anumitor comportamente.
-
Limitarea optiunilor de cazare.
Cazul insulei Sardinia si al plajelor sale este poate mai putin cunoscut decat altii, dar foarte graitor in acest context.
Aprecierea turismului
Atitudinea pozitiva a populatiei fata de impactul dezvoltarii turismului in zona lor se poate schimba semnificativ daca impactul negativ este perceput ca depasind efectele pozitive ale acestuia.
Acest lucru se intampla atunci cand nivelul de toleranta al comunitatii locale este depasit si turismul nu mai contribuie pozitiv la calitatea vietii acestora. Problema apare atunci cand cei care locuiesc acolo in permanenta incep sa simta ca frecarea cu turistii le deranjeaza si le dauneaza in exces viata.
Cand nimeni nu ii intreaba, nu ii asculta, nu ii tine cont si se iau decizii care le afecteaza grav viata, nu este de mirare ca cetatenii se intorc impotriva turismului cand, in realitate, problema nu este turismul, ci managementul acestuia.
Doar prin implicarea acestor comunitati in luarea deciziilor vom gasi veriga lipsa in guvernarea turismului.
Astazi, de obicei vorbim de co-guvernare, mai degraba decat de guvernare. Cu alte cuvinte, parteneriatul public-privat: o guvernare bidirectionala care, desi este necesara, nu este suficienta pentru ca ei singuri nu sunt singurii parti interesate implicate.
Un parteneriat cu cetatenii, in sens larg, este esential pentru a le asigura bunastarea si pentru a evita sau inversa tendinta de deconectare a activitatilor turistice.
Ideea este ca turismul se cere ca activitate economica care afecteaza intreaga comunitate, iar aceasta din urma este ceva ce pare sa lipseasca sau care nu doreste sa fie abordat. Turismul nu trebuie creat de reprezentantii politici si de afaceri fara localnicii, ci cu ei. Asta e marea diferenta.
Exista o complexitate suplimentara, mai ales in ceea ce priveste legitimitatea, in identificarea reprezentantilor partilor interesate din teritoriu si stabilirea unor mecanisme eficiente de participare – nu doar cu voce, ci si cu vot in anumite decizii. Totusi, acesta este cel mai bun mod de a sprijini industria turismului si de a depasi neincrederea si detasarea.
Trebuie sa mergem catre o guvernare incluziva si integrativa, cu o abordare pe trei directii: public, privat si comunitar, al caror studiu si aplicare sunt domenii practic necunoscute.
Intrebarea nu este atat ce sa faci, cat sa faci asta: un nou model de conducere partajata trebuie sa includa o redistribuire a puterii in cadrul sistemului, care va necesita un efort suplimentar pentru a dobori barierele si a depasi rezistenta.
Co-guvernare si bunastare
Pentru a evita atitudinile negative fata de turism si pentru a promova relatii armonioase intre localnici si vizitatori ca o cale catre durabilitate, turismul trebuie sa fie capabil sa creeze o alianta larga cu societatea.
Nu este vorba despre gestionarea unei destinatii, ci a unei comunitati cu rezidenti permanenti si turisti, acestia din urma intelesi ca rezidenti temporari. Bunastarea ambelor trebuie sa fie in centrul arhitecturii de guvernare.
Desi, de obicei, exista miop in deciziile politice – marcate de orizonturi electorale – si in luarea deciziilor in afaceri – mai ales daca sunt orientate spre speculatii si profituri imediate – lipsa de sprijin din partea populatiei locale va ajunge sa genereze un efect de bumerang.
Cunoastem tipul de dezvoltare turistica dorita (sau tolerata) de comunitatile gazda? Vocile populatiei locale sunt auzite si luate in considerare in procesele decizionale, in vederea bunastarii acestora? Comunitatile locale au un rol mult mai decisiv de jucat in consolidarea democratiilor. O societate orientata spre turism trebuie sa fie orientata catre turism si angajata in dezvoltarea si co-crearea acestuia.
