Cum a început totul? Cum s-a derulat și a evoluat totul? De ce este totul așa acum și nu altfel? Ne referim la jocurile de noroc, care au o istorie de mii de ani, cu toate că nu-ți vine să crezi! Sigur, poate că nu se numeau la fel, poate că arătau și se prezentau altfel, poate că nu se alăturau termenii “jocuri” cu “noroc”, dar oamenii au învățat să fenteze soarta încă din primii ani de civilizație și să ispitească destinul, indiferent despre ce câștiguri era vorba. Pentru că da, nu totul a fost vorba despre bani și nu întotdeauna s-a pus problema de îmbogățire – uneori a fost nevoie doar de un pic de distracție, de petrecere a timpului liber, de socializare.

Că a fost vorba despre simple aruncări cu zaruri, despre confruntările sportive sau despre cărți de tarot, nimeni nu poate spune cu adevărat când și cum a început totul. Dar istoria cazinourilor, așa cum le cunoaștem noi astăzi, poate fi urmărită pe parcursul a câtorva decenii, ba chiar secole, ca să ne dăm seama și de ceea ce oamenii au căutat de-a lungul timpului. Lucrurile au arătat diferit pe continente, iar asta este un indicator important al modului în care fiecare civilizație și-a construit istoria. Dar, cq să nu ne mai pierdem în detalii, iată mai jos tot ce trebuie să știi despre primele cazinouri – și cu toate că, poate, informațiile nu te ajută să folosești un bonus fără rulaj în versiunile online, cu siguranță că vă lla fi tare cool să îți arăți cunoștințele în fața altora curioși.

Cum au apărut cazinourile

Casino di Venezia este o clădire care încă rezistă și se poate vizita printre culoarele de ape din orașul italian Veneția. A fost construit în anii 1700 și la început a funcționat că k sală de teatru, pentru ca în timp să devină o sală de jocuri la care bogații lumii puteau lua parte pentru distracție, pentru a nu se mai plictisi, pentru a fugi de cotidianul de acasă, pentru a se distra cu femeile și pentru a socializa, în principiu, dar și pentru a bea și fuma fără să le fie teamă de judecata înaltei societăți; hai să mergem și mai în trecut, ca să primim mai multe răspunsuri.

Cazinourile, așa cum le cunoaștem noi astăzi, au o vechime relativ recentă, adică de doar câteva secole. Însă, lucrurile stau diferit când vine vorba despre pariuri, care au existat cu mult înainte ca sălile de jocuri să fie o formă de entertainment – se crede că undeva de prin perioada paleolitică, adică încă dinainte ca civilizația să existe. Istoria mai arată că oamenii de-atunci foloseau niște mici oase de animale, astragali, sub formă de zaruri, folosite mai ales pentru a ghici diverse, pentru numerologie, pentru a face predicții, pentru ritualuri de magie sau pentru a prevedea i viitorul, într-o formă sau alta.

Ulterior primele așezări de gambling ar fi fost deschise în China antică, iar romanii ar fi fost cei care au inventat chipsurile de joc. Cert este că cele mai populare jocuri pe care le cunoaștem astăzi au fost create în acele timpuri – o formă primitivă a Baccarat se juca încă din secolul al XIII-lea, Pai Gow încă din secolul al X-lea, iar loteria era o formă de câștiguri din antichitate, pentru ca toate acestea făceau parte din cultura acelor timpuri și vremuri.

În secolul al VI-lea apărea Circus, un loc public în care vizitatorii puteau juca craps și face pariuri cu bani.

Primul cazino din istorie

Cu toate că am făcut o introducere mai sus, hai să vedem cum au stat lucrurile pentru că sunt ceva diferențe. Da, în Veneția s-a inaugurat primul cazino, dar era diferit față de cel numit de noi și se numea Il Ridotto, inaugurat fiind în 1638.

De altfel, termenul cazino înseamnă în italiană “o casă mică” și asta face referire la faptul că înainte ca așezările de cazino, așa cum au ajuns să fie promovate și să funcționeze legal ca adevărate săli de spectacole, totul se organiza în micuțe locuințe private. Aici, musafirii aveau deseori atmosfera întreținută prin muzică și dans, unde de asemenea se servea mâncare și băutură, dar și servicii mai puțin ortodoxe, la cerere.

Cele mai multe indicii arată că Îl Ridotto s-ar fi construit cu scopul de a distra vizitatorii care ajungeau la binecunoscutul carnaval, ceea ce înseamnă că doar cei privilegiați aveau acces. În plus acestora li se impunea un set de reguli: să aibă o anumită ținută, să se supună unui comportament decent, să comande un anumit tip de meniu, să achite anumite taxe de acces și proprietarii să vireze niște impozite pe activitățile desfășurate acolo. Însă, nu toată lumea vedea această bucurie cu ochi buni, că biserica avea să intervină curând și-a forțat guvernul să pună sub lumina ilegalității pariurile, ceea ce a dus ca primul cazino din lume, Il Ridotto, să fie închis, dar și să alimenteze nevoia de activități ilegale, cu toate că se putea participa la loterie.

Istoria cazinourilor în alte țări

Cu toate că italienii au fost cei care au dat startul unei euforii de pariuri, această activitate este în prezent iubită în întreaga lume și, mai ales, accesibilă tuturor celor interesați, mai ales ținând cont de contextul erei digitale – iată cum au început lucrurile în unele zone din lume:

●Wiesbaden Casino – primul cazino german, deschis că spa în 1771;

●Casino de Monte Carlo – un prim cazino premium, în Monaco, inaugurat în 1863;

●Golden Gate – în Las Vegas, încă operațional de la deschiderea din 1906;

●Casino de Spa – Belgia, a funcționat încă din 1763;

●Primele jocuri de poker s-ar fi jucat în Paris și New Orleans în anii 1700.

Concluzie

Acum că știm cum a început totul, este mai ușor de înțeles de ce arată totul așa, acum, în prezent. Sigur, încă este loc de foarte multe surprize și nimic nu ne-ar surprinde dacă ar apărea mereu noutăți – ceea ce se întâmplă aproape constant, mai ales când vine vorba despre revoluțiile digitale din online. Și cert este că povestea cazinourilor este departe de a se fi încheiat, pentru că viitorul rezervă încă multe capitole care vor fi cât se poate de atrăgătoare – se va pune accent pe inovație, pe tehnologie, pe oportunități, pe evoluție, mai cu seamă că industria jocurilor de noroc nu dă semne să slăbească din elan.