Nuvelele reprezinta forma literara care mie, cel putin, la premiile Hugo, imi place cel mai mult. Cred ca acestea se potrivesc ca o manușa science-fictionului si de aceea, desi nu apar multe nuvele intr-un an, calitatea acestora este peste cea a mediei povestirilor sau a romanelor. La fel ca in anii trecuti, nu exista nici o lucrare slaba nominalizata, doua fiind bune si trei foarte bune. Mai mult, patru dintre autorii nominalizati sint femei, cu mult peste media premiilor literare in general.
Aproape tot ce am nominalizat la aceasta categorie se regaseste pe lista finala, mai putin excelenta The Ants of Flanders, de Robert Reed. In topul meu nu apare nuvela Mirei Grant, pentru ca nu am citit-o. Horia Ursu, o persoana mult mai in tema decit mine in legatura cu legenda caraibiana a mortilor vii, va explica aici pe indelete cum sta treaba cu zombii din foarte populara trilogie Newsflash.
5. „The Ice Owl“, de Carolyn Ives Gilman (The Magazine of Fantasy & Science Fiction, noiembrie/decembrie 2011)
„The Ice Owl“ este o frintura de space-opera si povesteste viata unei fetite de 12 ani pe o planeta extraterestra si evolutia relatiei acesteia cu tutorele ei, care pare sa aiba un trecut misterios si sinistru. Mi-au placut mult atit lumea bine conturata, cit mai ales personajele interesante si foarte bine realizate. De asemenea, relatia fetitei cu tutorele si descoperirea, in timp, a trecutului acestuia, ofera momente de incordare, dar si de incintare. Din pacate, sfirsitul grabit si artificial strica destul de mult din impresia generala si asaza aceasta nuvela mult sub primele trei clasate.
4. „KissMeTwice“, de Mary Robinette Kowal (Asimov’s, iunie 2011)
Nu se putea ca aceasta nuvela sa apara decit intr-o revista careia Isaac Asimov i-a dat girul, pentru ca povesteste despre lucrurile care lui i-au placut cel mai mult: inteligenta artificiala si misterul politist. Astfel tinarul detectiv Scott Huang si partenera lui I.A., Metta, trebuie sa lucreze pentru a rezolva o crima care se dovedeste mult mai intortocheata si mai periculoasa decit parea la prima vedere, atit pentru fiinta umana, cit si pentru cea artificiala. Trebuie sa marturisesc ca sint un mare fan al ceea ce se numeste „police procedural“ si al povestilor care ne arata efectul tehnologiei asupra muncii detectivului, si urmaresc cu mare placere CSI sau, mai nou, Person of Interest. Din acest punct de vedere, nuvela straluceste, prezentindu-ne un interesant tablou a ceea ce poate deveni peste citiva ani relatia dintre om si calculator. Proza curge foarte bine, intriga este construita cu dibacie, iar personajele interesante, de care te atasezi foarte repede, te vor tine cu sufletul la gura pina la un sfirsit care are un „twist“ destul de bine facut. Insa nu ma pot abtine sa nu remarc ca tipul de I.A. antropomorf, foarte uman, era expirat inca de pe vremea lui Asimov, care nu l-a folosit, „Kiss Me Twice“ fiind pina la urma doar o foarte bine realizata nuvela pe o tema care este deja mult prea folosita.
3. „TheManWhoEndedHistory: ADocumentary“ , de Ken Liu (Panverse 3)
Poate cel mai interesant eveniment care s-a petrecut in 2011 in literatura SF a fost explozia lui Ken Liu. „The Man Who Ended History“ face parte, dupa cum a marturisit Liu, dintr-un ciclu de proza scurta care exploreaza „sufletul Asiei“ si este povestea unui cuplu chinezo-american/japonezo-american care inventeaza o tehnologie ce permite trairea evenimentelor din trecut. Folosind aceasta tehnica, ei dau ocazia rudelor victimelor din groaznica Unitate 731 (unde japonezii au efectuat experimente sinistre pe prizonierii chinezi) sa reviziteze ororile petrecute acolo. Dar aceasta tema este doar suprafata unei nuvele extrem de profunde , care functioneaza pe foarte multe niveluri. Ea nici macar nu este construita in jurul temei ororilor razboiului, ci pe o cu totul alta, cea a distrugerii de catre arheologi a obiectului studiat; pentru ca si in aceasta poveste, dupa ce vizualizezi trecutul folosind tehnologia care-ti permite sa prinzi fotonii plecati de pe Pamint acum zeci, sute sau mii de ani, vei consuma de fapt acești fotoni care vor ajunge pe retina ta si, astfel, va fi imposibil ca o alta persoana sa mai poata vedea acelasi eveniment. Profundul dialog pe care-l creeaza nuvela lui Ken Liu cu cititorul este foarte reusit, iar pentru mine un astfel de dialog va fi mereu bine primit.
2. SilentlyandVeryFast, de Catherynne M. Valente (Clarkesworld / WSFA)
Am vorbit deja inGalileo despre extraordinara prima scriere SF a lui Valente si despre ceea ce face scriitoarea americana din tema nasterii unei constiinte artificiale. Ce as mai putea sa spun decit ca, pentru mine, este foarte aproape de nuvela de pe locul intii si ca va provoc sa mai gasiti o scriere science-fiction care sa faca ceea ce face Silently and Very Fast prin proza, stil, fir narativ si prin totala stranietate care se naste din ele.
1. „TheManWhoBridgedtheMist“, de Kij Johnson (Asimov’s, septembrie/octombrie 2011)
In ciuda decorului fantasy, aceasta nuvela este o perfecta poveste science-fiction, despre construirea unui pod peste o ceata ciudata, mortala care ascunde in ea creaturi halucinante, si despre provocarile pe care trebuie sa le treaca Kit, creatorul acestui pod, provocari legate atit de podul propriu-zis, cit si de propriile trairi, emotii si relatii cu oamenii. Geneza acestei nuvele este una interesanta, fiind scrisa de Johnson acum 12 ani, cind lucra la Microsoft si trecea in fiecare zi un pod deasupra ceții, pentru ca a vrut sa incerce sa scrie povestirile pe care colegul ei de la cercul literar, Ted Chiang, le scria. Dupa ce a terminat-o, i-a trimis-o lui Chiang, care a laudat-o, dar i-a spus ca exista un mic amanunt care distruge intreaga funcționare logica (lucru care era de asteptat de la perfectionistul Chiang). Astfel „The Man Who Bridged the Mist“ a stat in sertar 10 ani pina cind a citit-o James Patrick Kelly, care a sfatuit-o cum sa o repare si mai ales sa-i adauge un trecut si astfel mai multa substanta lui Kit. Si aceasta nuvela functioneaza in primul rind pentru ca personajul principal are profunzime, are o istorie personala care-i permite sa aiba un prezent interesant si un viitor ce contine un proiect ambitios care-i va tine pe cititori cu sufletul la gura. Astfel, intreaga poveste a lui Kit, constructia podului si a celor doua localitati care-l strajuiesc, locuite de personaje secundare interesante, universul veridic sint minuite cu indeminare de talentata autoare americana si dau cea mai buna nuvela din 2011, atit dupa parea mea, cit si dupa cea a votantilor Nebula. Desi nuvelele lui Liu si Valente sint probabil mai ambitioase si mai inovatoare, „The Man Who Bridged the Mist“ este o lucrarea care contine echilibrul perfect intre emotie si stiinta.
Cred ca batalia se va da intre Kij Johnson si Cat Valente. „The Man Who Bridged the Mist“ este extrem de populara, fiind sprijinita de cititorii Asimov’s, iar Johnson, desi poate ca nu pare, a fost nominalizata in fiecare din ultimii patru ani la Hugo si Nebula (probabil un record). Astfel, in ciuda popularitatii lui Cat Valente, probabil ca va cistiga Kij Johnson… Asta daca nu cistiga Valente.
