Intr-un studiu recent publicat in Translational Psychiatr y, cercetatorii au urmarit perspective asupra mecanismelor patofiziologice care guverneaza simptomele neuropsihiatrice ale sclerozei multiple (SM).
Studiul a analizat toate progresele in simptomele neuropsihiatrice comune in SM, tulburarea depresiva majora (MDD), anxietatea si afectarea cognitiva, caracteristicile lor clinice si imagistice prin rezonanta magnetica (RMN) si abordarile de tratament disponibile in prezent sau in curs de dezvoltare.
Tulburarile de dispozitie, cum ar fi depresia si anxietatea, sunt adesea trecute cu vederea in practica clinica, chiar daca efectul lor asupra activitatilor zilnice ale pacientului si asupra calitatii vietii (QoL) este profund.
Dovezile emergente ale simptomelor neuropsihiatrice, inclusiv afectarea cognitiva, depresia clinica si anxietatea in SM, au oferit perspective valoroase asupra fiziopatologia bolii.
A stabilit necesitatea evaluarii bateriilor si scalelor neuropsihologice alaturi de dizabilitatea fizica ireversibila care caracterizeaza SM. Aplicarea masurilor RMN a ajutat cercetatorii sa identifice si sa vizualizeze aberatiile structurale si functionale in regiunile si retelele relevante ale creierului unui pacient cu SM.
Acesta a permis dezvoltarea de noi obiective terapeutice pentru gestionarea pacientilor cu SM, cu o atentie deosebita imbunatatirii calitatii de vie a acestora.
Despre studiu
In prezenta revizuire, expertii descriu o prezentare actualizata a celor mai frecvente simptome neuropsihiatrice ale pacientilor cu SM si a fiziopatologiei acestora.
Trecand la abordari de tratament, atat disponibile in prezent, cat si in curs de investigare, ei descriu si evalueaza abordarile farmacologice si de reabilitare cu efecte benefice asupra functionarii cognitive legate de SM, tulburarilor de dispozitie si oboselii.
In cele din urma, cercetatorii au adunat cunostinte despre fiziopatologia SM ar putea ajuta la dezvoltarea unor instrumente pentru a dezvolta o baza pentru o abordare personalizata a tratamentului pentru fiecare pacient cu SM.
TDM, tulburari de anxietate si tulburari cognitive: epidemiologie, fiziopatologie si tratament
Prevalenta MDD la pacientii cu SM este de trei pana la 10 ori mai mare decat rata in populatia generala pentru perioade care depasesc 12 luni. De fapt, este una dintre cele mai frecvente comorbiditati in SM, care in general atinge varful la pacientii cu varsta cuprinsa intre 45 si 59 de ani.
O alta observatie ingrijoratoare este ca pacientii cu SM cu simptome depresive au rezultate cognitive mai proaste. Scala Beck Depression Inventory (BDI) evalueaza clinic depresia la pacientii cu SM.
Patogenia simptomelor depresive legate de SM este multifactoriala, cu actori genetici si imunologici. Studiile sugereaza ca alela Apolipoproteinε2 joaca un rol protector si scade incidenta depresiei.
De asemenea, studiile au legat citokinele proinflamatorii de aparitia simptomelor depresive. Studiile au demonstrat, de asemenea, ca anomaliile structurale si functionale ale cortexelor frontotemporale si limbice ale creierului agraveaza depresia la pacientii cu SM.
Tratamentul depresiei declansate de SM urmeaza aceleasi linii directoare ca si pentru populatia generala. Tratamentul de prima linie cuprinde inhibitori ai recaptarii serotoninei, iar psihoterapia este o alta abordare importanta de tratament pentru depresia asociata cu SM.
Printre tratamentele non-farmacologice, clinicienii folosesc pe scara larga stimularea magnetica transcraniana pentru a trata simptomele cognitive si ale starii de spirit. Medicamente precum natalizumab si fingolimod au, de asemenea, un efect pozitiv asupra depresiei.
Tulburarile de anxietate la pacientii cu SM variaza in functie de varsta, cu o prevalenta standardizata in functie de varsta de pana la 35,6% raportata la pacientii cu SM, comparativ cu 29,6% in populatia generala. Mai multe regiuni ale creierului, inclusiv amigdala, hipocampul si cortexul prefrontal medial, au fost implicate in modularea declansata de SM a tulburarilor de anxietate.
Anxietatea legata de SM apare de obicei impreuna cu simptomele depresive. Deci, nu exista un tratament specific pentru aceste tulburari, desi s-a dovedit ca tratamentul cu natalizumab si fingolimod imbunatateste simptomele de anxietate.
Prevalenta deficientei cognitive la pacientii cu SM variaza intre 34% si 91%. Chiar daca deficitele cognitive la pacientii cu SM sunt foarte variabile, viteza de procesare a datelor, atentia, invatarea si memoria raman domeniile cel mai frecvent implicate, pacientii de sex masculin prezentand mai multe deficite cognitive decat femeile.
Cu toate acestea, acestea preced aparitia leziunilor inflamatorii-demielinizante ale SNC observate la RMN. Deficitele cognitive sunt, de asemenea, larg raspandite in cazurile de SM cu debut pediatric (in >50% din cazuri).
Fiind mai scurte, Evaluarea Cognitiva Internationala Scurta pentru Scleroza Multipla (BICAMS) si Testul Modalitatilor Simbolului Cifrelor (SDMT) sunt mai utile in mediile clinice si ofera date critice despre functiile executive, fluenta verbala si memoria de lucru.
Studii recente au contestat clasificarea traditionala dihotomica a functionarii cognitive. Ei au identificat fenotipuri cognitive distinctive in SM. Definirea acestor cinci fenotipuri ar fi un pas catre abordari personalizate de tratament pentru modificarile cognitive legate de SM.
Evaluarea prin RMN a leziunilor materiei albe (MW) si materiei cenusii (GM) a ajutat la prezicerea rezultatelor cognitive in SM; cu toate acestea, rolul unor factori suplimentari, cum ar fi rezerva creierului si rezerva cognitiva, nu poate fi trecut cu vederea.
Pacientii cu SM cu volum intracranian mai mare (ICV) au prezentat scoruri cognitive mai bune in SDMT, dar acest efect protector nu a avut legatura cu functiile de memorie. De asemenea, activitatile de petrecere a timpului liber si experientele de viata care imbogatesc cognitia au avut un efect protector impotriva declinului cognitiv la pacientii cu SM, independent de ICV.
Aici este, de asemenea, de remarcat faptul ca copiii au o capacitate mai mare de a compensa leziunile cerebrale prin plasticitate neuronala. Astfel, declinul cognitiv declansat de SM este mai frecvent la persoanele in varsta decat la persoanele mai tinere.
Cu toate acestea, abordarile terapeutice ar trebui sa vizeze rezerva cognitiva, adica un factor modificabil, pentru a preveni sau a incetini deteriorarea cognitiva la pacientii cu SM. Un studiu clinic randomizat in desfasurare evalueaza impreuna reabilitarea cognitiva si exercitiile aerobice.
Reabilitarea cognitiva ii antreneaza pe oameni sa imbunatateasca si sa recastige abilitatile pierdute in timpul progresiei SM, pe langa faptul ca ii ajuta sa dezvolte strategii compensatorii pentru abilitatile pierdute.
Nu exista dovezi pentru fiecare strategie terapeutica pentru tratarea deficientei cognitive. Astfel, o abordare cu mai multe fatete care combina tratamentele simptomatice si reabilitarea cognitiva cu un stil de viata sanatos ar putea fi cea mai plina de satisfactii pentru pastrarea „integritatii cognitive” la pacientii cu SM.
Concluzii
Deficienta cognitiva, depresia clinica si anxietatea sunt foarte frecvente la pacientii cu SM fata de populatia generala. Aceste simptome se manifesta mult timpuriu in timpul progresiei SM, chiar inainte de diagnosticul clinic de SM. Prin urmare, diagnosticarea precoce a SM este cruciala pentru a preveni tulburarile neuropsihiatrice si complicatiile asociate.
Avand in vedere ca nu exista linii directoare definitive de tratament in SM, sunt necesare mai multe studii pentru a studia interactiunea complicata dintre SM si simptomele sale neuropsihiatrice.
Ar putea ajuta la descoperirea efectului sexului, locatiei leziunii, factorilor neuroendocrini etc. asupra acestei interactiuni.
