Citeste acest ghid de supravietuire pentru persoane fara job daca vrei sa iesi din aceasta situatie neplacuta. Nu are rost sa te stresezi cand ai numeroase optiuni pentru a beneficia de diferite indemnizatii si pentru a gasi un alt loc de munca.

Acest articol iti prezinta pasii importanti pentru a evita depresia provocata de concediere sau de situatiile in care esti fortata sa renunti la jobul tau.

1. Adopta o rutina zilnica sanatoasa

Unele persoane fara job pot intra in depresie si uita de lucrurile importante din viata lor, precum alimentatia si ritualurile zilnice. Daca vrei sa ramai productiva si sanatoasa, este esential sa adopti un program care ajuta sa te relaxezi si sa combati stresul. Trezeste-te la ora 8 sau 9, ia micul dejun, uita-te pe internet daca exista anunturi pentru diferite locuri de munca, citeste ziarul si profita de timpul tau liber pentru a gasi proiecte individuale. Dupa amiaza poti sa revii din nou la anunturi si sa inchei ziua cu o sedinta de fitness sau cu niste activitati creative.

2. Depune cererea de somaj

Pentru a beneficia de un venit lunar este foarte important sa depui toate actele necesare pentru a obtine indemnizatia de somaj. Nu uita, un astfel de formular se depune de catre persoane fara job in termen de minim 10 zile si maxim 12 luni de la data incetarii raportului de munca. Fii sigur ca dosarul tau cuprinde toate documentele importante, precum: copie de pe actul de identitate, carnetul de munca, actele de studii si de calificare etc. Mai mult, institutia la care depui dosarul (AJOFM) te va ajuta sa gasesti un alt loc de munca pe baza calificarii tale profesionale. Dupa aprobarea cererii tale vei reusi sa calculezi venitul tau lunar.

3. Nu inceta sa-ti platesti asigurarea medicala

Cu siguranta, ai auzit de cazuri extreme in care unele persoane fara job au platit o avere pentru o operatie. De aceea, este foarte important sa nu incetezi sa platesti asigurarea medicala. Conform reglementarilor in vigoare, taxa pe care trebuie sa o platesti este de 44 RON/ luna. Este foarte important sa fii asigurata, in cazul in care se intampla un accident sau te vei confrunta cu o boala care necesita un tratament indelungat.

4. Reducerea cheltuielilor lunare

Acum, cand ai timp sa te gandesti la reducerea cheltuielilor tale, specialistii te sfatuiesc sa verifici daca abonamentul de telefonie mobila sau de cablu se potriveste cu nevoile tale. In cazul in care nu te uiti la numai cateva canale de TV, ar fi mai bine sa renunti la pachetul cel mai costisitor. De asemenea, daca vorbesti mai putin decat iti garanteaza abonamentul, alege o optiunea pentru care nu trebuie sa platesti atat de mult. Mai mult, expertii iti ofera trucuri simple pentru a cheltui mai putin pentru alimente, haine si produse cosmetice.

5. Actualizeaza-ti CV-ul pentru un nou job

Exista numeroase companii care ajuta persoanele fara job sa-si actualizeze CV-ul. Daca doresti sa economisesti niste bani, foloseste-ti cunostintele legate de acest subiect pentru a realiza actualizarea fara a plati pentru serviciile profesionistilor. Incepe completarea documentului cu mentionarea ultimului loc de munca, pe urma pot sa treci la abilitati si cunostinte. Evita folosirea superlativelor pentru a-ti creste sansa de a gasi un nou loc de munca.

6. Cauta un nou job pe internet sau in ziar

Motoarele de cautare iti ofera numeroase rezultate pentru siteuri care te ajuta sa cauti un loc de munca. Pe langa aceste optiuni, nu uita de metodele clasice pentru gasirea unui job, precum anunturile din ziar sau radio. Asigura-te ca CV-ul tau este la indemana si il poti trimit oricand la diferitele companii. Inspira-te din exemplele unor persoane fara job care au reusit sa ramana optimisti intr-o astfel de perioada stresanta.