Te fascineaza sa descoperi locuri noi ? Cat timp iti ia sa cunosti un oras ? Ce aspecte te intereseaza atunci cand vizitezi si poate chiar ai ocazia sa si locuiesti intr-un oras necunoscut ?
Pe mine ma framanta curiozitatea de a sti viziunea din exterior a celor care ne viziteaza tara, de exemplu. Si cum orasul cel mai controversat este Bucurestiul, cer adesea opinii despre acest lucru, incercand sa privesc detasata, panoramic la povestirile celor dispusi sa-si impartaseasca cu altii amintirile lor de aici. O astfel de persoana este si Anna Marquer, o frantuzoaica pe care capitala noastra a cucerit-o. Ea a privit jumatatea plina a paharului fiind, in acelasi timp, ancorata in realitate noastra cotidiana. Insa, pentru a nu intra prea mult in detalii, o sa va las sa o descoperiti singuri, urmarind firul interviului.
Pentru inceput, spune-ne cate ceva despre tine. Cine este Anna Marquer?
Ma numesc Anna si am 25 de ani. Am venit in Bucuresti acum un an, pentru a fi asistenta de limba franceza intr-un liceu, in cadrul programului Comenius.
Pentru calatoria ta, ai ales Romania. Ce anume te-a atras, ce ti-a placut aici si ce ti-a lasat un gust amar?
Am vrut sa vin in Romania pentru a invata romana. Imi doream foarte mult sa descopar aceasta limba, care se aseamana cu a mea, existand totusi diferentele de rigoare. In acelasi timp, am ales Bucuresti pentru ca imi plac orasele mari. Ceea ce mi-a placut ar fi urmatoarele lucruri, spuse aleatoriu: oamenii, mancarea, viata de noapte, Delta Dunarii, cartierele mici, vechi din Bucuresti, sa ma dau cu sania in parcul Tineretului iarna, sa calatoresc in Romania…Nu regret decat faptul ca nu am facut eforturi suficiente pentru a vorbi bine romana – am o fire mai lenesa uneori si am vorbit mai mult in franceza si in engleza…
Anna a initiat un proiect bazat pe imagini din Bucuresti, imagini indicate de locuitorii din capitala, care au fost dispusi sa-si spuna povestea care-i leaga de locul surprins in poze.
Cum ai descrie decizia de a initia acest proiect care se bazeaza pe imortalizarea fotografiilor facute in Bucuresti? De ce Bucuresti si nu alte orase din Romania?
Bucuresti pentru ca aici am stat in acest an. Apoi, acest proiect, numit “15 portrete din Bucuresti” a aparut in urma sederii mele aici. Cred ca mi-a fost destul de greu sa ma adaptez, mai ales iarna, cand era frig si totul parea gri. Dar, putin cate putin, mi-am dat seama ca erau multe locuri in Bucuresti care imi placeau si care ma determinau sa simt acest oras primitor. Ma gandeam ca in aceeasi situatie erau si prietenii mei si locuitorii acestui oras. Am fost curioasa apoi sa aflu care sunt acele locuri din oras ce ii faceau pe oameni sa se simta ca la ei acasa, locuri pentru care este apreciat acest oras.
Ideea proiectului tau este evolutiva. Daca la inceput ai vrut sa concepi un album cu fotografii pentru tine insati, dupa aceea ai decis sa-l postezi pe un blog si in cele din urma s-a finalizat cu decizia Institutului Roman de Cultura din Lisabona de a expune imaginile din Bucuresti.
Nu chiar. Da, la inceput, am facut poze cu Bucurestiul. Proiectul mi-a permis sa le fac cu un scop bine definit, avand o linie directoare. Contactul cu institutul Cultural Roman din Lisabona a avut loc rapid prin intermediul unei prietene. Ideea de a posta pe blog mi-a venit dupa aceea. Iar pentru expozitie, va trebui sa aleg 15 fotografii ce reprezinta Bucurestiul din cele 30 pe care le am deja facute. Blogul ma ajuta in sensul ca pot sa le postez pe toate.
Fiecare fotografie cu povestea ei.
In acelasi timp, dorinta ta a fost ca pozele sa fie insotite de istorioare reale ale locuitorilor care au dispozitia necesara de a dezvalui o mica particica din amintirile lor si de a le impartasi cu noi. Care a fost reactia oamenilor carora le-ai propus aceasta provocare, sa-ti povesteasca ceva atat de personal despre ei? Ti-a fost teama ca ideea ta va fi respinsa?
Majoritatea oamenilor carora le-am propus sa participe la proiect au acceptat. Ma gandesc ca oamenii in general vor sa vorbeasca despre ceea ce le place, despre amintirile lor…De fapt, am avut doar doua raspunsuri negative: o persoana mi-a spus ca nu are un loc in Bucuresti care sa-i placa cu adevarat si ca ea tine doar la prietenii pe care-i are aici. Iar o alta persoana nu a avut timp. Apoi, in privinta persoanelor care au participat, reactiile au fost diferite in fiecare caz. Le-am spus tuturor sa-mi explice in cateva cuvinte de ce le place locul ales. Unii mi-au raspuns efectiv in cateva cuvinte, altii au dat mai multe detalii, fiind mai increzatori. Deci, fiecare persoana a interpretat altfel intrebarea mea.
La final, ai reusit sa surprinzi esenta povestirilor, in acest mod creand o concordanta intre imagini si cuvinte?
Cred ca legatura intre imagine si text este destul de evidenta. Dar poate ca , uneori, conexiunea intre un loc si anumite istorisiri, mai personale, va fi mai dificil de sesizat.
Oare persoana din spatele aparatului de filmat, ce ar avea de spus daca s-ar afla in postura de a raspunde intrebarii adresate de ea celorlalti?
Daca ar trebui sa faci parte din proiectul tau, sa fii in postura de a povesti ceva, ceea ce te-a impresionat , indicand, in acelasi timp, un loc pentru a fi imortalizat, care ar fi acela si care ar fi povestea ta?
De-abia acum imi dau seama ca am adresat o intrebare dificila tuturor. Ceea ce mi-a placut cu adevarat cand am ajuns in Bucuresti in luna septembrie, a fost lumina portocalie spre sfarsitul dupa-amiezii, cand soarele apune. Un portocaliu foarte intens care lumineaza tot orasul. De asemenea, am remarcat plantele agatatoare care, uneori, acopera peretii caselor…Toamna, aceste plante devin rosii, galbene, portocalii, chiar si roz, uneori. Si atunci acei pereti sunt imbracati in aceste culori magnifice.
Ce cred prietenii tai despre initiativa ta?
Cei mai multi au fost entuziasmati, reusind chiar sa fac poze cu cativa dintre ei.
Proiectul ei a ramas fara ecou?
Povesteste-ne putin despre expozitia de la Lisabona. Cine a avut ideea, cum a aflat Institutul de proiectul tau?
I-am spus despre “15 portrete despre Bucuresti”unei prietene care locuieste la Lisabona si care lucreaza pentru o asociatie culturala, Andaka (http://www.andaka). In acelasi timp, asociatia colaboreaza cu Institutul Cultural Roman din Lisabona. Prietena mea le-a vorbit celor de la Institut despre proiectul meu, care le-a placut. Expozitia ar trebui sa aiba loc in martie, in timpul Saptamanii Francofone, eveniment la care participa si Institutul din Lisabona. O alta ocazie de a face cunoscut proiectul este si in aprilie/mai la Espaco Europa, cand se ofera informatii si schimburi in ceea ce priveste Uniunea Europeana.
Crezi ca proiectul tau poate fi considerat un model care poate inspira si alte persoane?
Da, de ce nu? Daca s-ar intampla acest lucru, ar demonstra ca a fost o idee buna si mi-ar face placere!
Initiativa ta va fi finantata sau va ramane doar in stadiul de actiune voluntara?
Pentru moment, este vorba de o actiune voluntara. Totusi, Institutul Cultural Roman si asociatia Andaka se ocupa de locatie si de tot ceea ce implica comunicarea.
Hotararea ta de a concepe un album de fotografie despre un oras se opreste doar la Bucuresti sau va continua, adaugand la colectie si alte albume despre alte orase?
Aceasta intrebare mi-am pus-o si eu. Anul viitor voi fi la Nantes, in Franta. Este un oras pe care nu prea il cunosc, iar acest proiect m-ar apropia mai mult de locul unde voi locui. La Bucuresti, initiativa mea mi-a permis sa intalnesc oameni interesanti si sa descopar locuri pe care nu le stiam.. Dar acest proiect l-am inceput mai ales datorita relatiei mele cu orasul: un oras mare, nu neaparat foarte frumos la prima impresie, insa care, apoi m-a lasat sa-i descopar charmul putin cate putin. Acum caut o alta idee pe care as putea sa o aplic la Nantes, insa nu e exclus sa recurg la acelasi proiect ca si in cazul de fata!
Legea strazii…
Chiar daca sejurul tau a reprezentat mai mult decat o experienta placuta pentru tine, sunt sigura ca te-ai confruntat si cu situatii mai putin neobisnuite.
A fost ceva care m-a agasat si anume in momentul in care ceream informatii pe strada in limba romana, adesea mi se raspundea in engleza sau in franceza. Era frustrant pentru mine sa vad ca eu fac eforturi sa vorbesc in romana si sa observ ca, din cauza accentului frantuzesc, mi se raspundea intr-o alta limba. In acelasi timp am inteles ca oamenii fac asta pentru a facilita comunicarea intre mine si ei.
Un alt aspect negativ a fost reprezentat de copiii strazii. M-a afectat destul de mult sa vad situatia lor, fara sa-i pot ajuta. Am o prietena care lucreaza pentru o asociatie care ii aduna de pe strada, oferindu-le un adapost si implicandu-i in activitati…Sper ca acest fel de asociatii sa se dezvolte mai mult pentru ca acesti copii sa fie salvati.
Daca tot ne mandrim cu obiceiurile noastre…
Intrucat ai locuit in Romania timp de un an, ai fost si martora mai multor obiceiuri specifice tarii noastre. Ti-a placut unul in special? Ai gasit asemanari cu cele din Franta?
Privind in ansamblu, am observat ca obiceiurile romanesti sunt apropiate de cele frantuzesti. Insa este o traditie care mi-a placut mult si pe care noi nu o avem. Este vorba de Martisor care simbolizeaza venirea primaverili. Si, efectiv, imi amintesc ca pe data de 1 Martie a fost frumos afara si am resimtit acea zi ca fiind prima zi de primavara, ca si cum totul ar fi revenit la viata dupa o iarna grea. In Franta, trecerea de la un anotimp la altul este mai putin importanta si nu exista o traditie care sa sarbatoreasca zilele frumoase.
Daca am vorbit despre obiceiurile din Romania, as vrea sa stiu daca stiai ceva despre tara unde urma sa stai. Aveai o idee sau prejudecati despre Romania?
Nu cred ca stiam multe lucruri inainte sa ajung aici. Am rasfoit un ghid turistic, am vazut poze…Vedeam cladirile frumoase din Bucuresti, dar auzisem ca sunt mai mult blocuri, pentru ca frumoasele case au fost distruse. Auzisem spunandu-se ca viata la tara e foarte traditionalista, dar ca Bucurestiul e precum majoritatea capitalelor europene. De asemenea, aveam o idee despre muzica traditionala, care imi place.
O trasatura des intalnita la romanul tipic.
Cum ai descrie romanul tipic, avand in vedere ca ai luat contact cu diferite persoane, mai mult sau mai putin interesante?
Imi este greu sa ma refer la “ romanul tipic”. In schimb, pot sa vorbesc despre oamenii pe care i-am intalnit. In ansamblu, cei cu care am luat contact au fost primitori. Cand am fost la tara, taranii au fost foarte draguti si multi voiau sa ne ajute. Ma gandesc la faptul ca in Franta o astfel de primire ar fi fost imposibila.
Anna a ramas cu amintiri frumoase din Romania.
Cand te vei intoarce in Franta si cand cei din jurul tau iti vor cere impresii din calatoria ta, care va fi raspunsul tau in privinta Romaniei? Dupa ce ai locuit aici, care e viziunea ta despre tara noastra?
Sunt in Franta deja de cateva zile si le-am vorbit celor din anturajul meu numai de bine de Romania! Am impresia ca in Franta nu se stiu multe lucruri despre tara aceasta. Si, intrucat nu se cunosc multe lucruri, fiind si departe din punct de vedere geografic, se retin doar aspectele negative in privinta a ceea ce am auzit vag vorbindu-se: despre saracie, despre copiii care traiesc in strada…Dar nu totul se rezuma la aceste lucruri! Incerc sa le arat celorlalti ca Bucurestiul este un oras cu multe lucruri de facut, cu cartiere mici si dragute…De asemenea, sunt multe locuri frumoase de vazut in afara Bucurestiului, precum orase ca Sibiu sau Brasov, peisaje magnifice, muntii, marea…
In ceea ce priveste viata in Bucuresti, experienta mea a fost una pozitiva. Dar am intalnit multi tineri de varsta mea care isi doresc sa plece in strainatate. Stiu ca in Romania viata poate nu este atat de simpla in fiecare zi, costurile fiind ridicate in raport cu salariile care sunt mici. Dar, ceea ce am admirat, a fost faptul ca in ciuda acestor dificultati, majoritatea tinerilor continua sa-si iubeasca tara si sa bucure de varsta pe care o au, ca peste tot, de altfel!
Ocazia aceasta, de a calatori, constituie o experienta frumoasa, un schimb cultural. Ce ai invatat in timpul acestui an in care ai locuit in Romania?
Mi-am dat seama ca am avut noroc. Eu pot calatori in alta tara si locui acolo, ceea ce pentru cei din Romania este un pic mai dificil, inca. Sunt multe constrangeri pe care eu nu le am, fiind nativa din Franta. Am realizat, deci, a fost o sansa mare si ca, in acelasi timp, e nedrept…
De asemenea, am devenit mai constienta de nivelul la care limba, cultura si istoria tarii fiecaruia ne modeleaza, si cum ne influenteaza acest fapt personalitatea.
Si, in acelasi timp, am invatat sa ma descurc, folosind limba romana!
