V-ati trezit vreodata contempland gandul “cum ar fi sa plec pentru un an cu rucsacul in Europa sau in jurul lumii?” “cum ar fi sa fac asta cu un prieten?” “cum ar fi sa fac asta singur?” “cum ar fi sa fac asta cu bicicleta?”
Eu am facut asta mult timp si imi tot spuneam: la anul, sa termin cu asta, sa dau bacul, sa iau licenta. Am visat la cat de multa libertate o sa am si la cat de autentica o sa fie experienta mea de calator.
De curand mi-am dat singura raspunsul – n-am plecat intr-o astfel de calatorie pentru ca n-as sti ce sa fac cu atata libertate. Nu sunt pregatita sa traiesc fara “cunoscut”, fara proiecte, fara rutina lui “maine”. De asta plec in concediu, iau o doza de vacanta si ma intorc cuminte la cunoscut. Facem asta (cred ca nu sunt chiar singura J) pentru ca libertatea aduce cu sine numeroase riscuri. Nu stii niciodata unde va duce drumul, care vor fi consecintele actiunilor tale. Daca faci un pas la stanga sau unul inapoi, responsabilitatea e a ta si … nu ii poti invinui pe sefi, pe colegi sau pe parinti de ce s-a intamplat.
“O calatorie nu are nevoie de motive. Si dovedeste, in scurt timp, ca-si este siesi suficienta. Crezi ca vei face o calatorie, insa in curand pricepi ca ea, calatoria, e cea care te face – sau desface.” Nicolas Bouvier, Rostul lumii. Jurnal de calatorie
Stiu oameni pe care astfel de calatorii i-au transformat. Dupa un an cu bicicleta prin Europa, un prieten din Franta era fericit, fara slujba care il tintuia la birou, fara bani, dar cu o multime de prieteni din toata lumea si cu amintiri de neuitat.
Mai visam eu la experienta autentica de calator… (adica eu nu seman deloc cu ceilalti turisti, eu sunt speciala). Si am mai primit un dus rece de curand. Lumea e atat de transformata incat acum nu ai cum sa faci calatorii ca aceea pe care Bouvier o incepea in 1953. Incerc sa ma despart de “ego-ul meu de calator” si sa fiu un turist care descopera cultura, obiceiurile, vechiul si noul, atmosfera locului in care se afla.
Un alt prieten spunea ca “Defectele societatii moderne axate pe turism trebuie acceptate. Nu ai ce schimba si nu ai de ce sa judeci in termeni de “e bine sau e rau?” Pur si simplu e o alta forma de exprimare … o alta baza de valori … o lume in care e mult mai greu sa ajungi la ceva autentic .O lume in care pentru mine bucuria calatorului e inlocuita de bucuria turistului care descopera ceva autentic.”
Voi ce credeti? Ati fost intr-o astfel de calatorie? Cum e? Cum e cu libertatea?
