Noul Nautilus, aparut acum citeva zile, ne ofera cite ceva interesant de citit la cafeaua de dimineata sau la cea de dupa-amiaza. Despre editorialul lui Marian Truta n-am sa va vorbesc acum, am spus ce-aveam de spus intr-un articol anterior.
V-as recomanda sa incepeti cu interviul cu George R. R. Martin, care, desi cam vechi (Nick Gevers l-a publicat pe infinity plus in 2000, si nu in 2009, cum eronat se precizeaza in nota finala a traducatorului), il surprinde pe autorul epopeei Song of Ice and Fire la momentul in care abia publicase cel de-al treilea volum al seriei, Storm of Swords, si n-avea in plan sa mai scrie decit inca trei volume, iar monstruosul succes de azi era inca departe.
Daca sinteti in cautarea unor lecturi mai ample, Liviu Radu va recomanda, cu farmecul sau binecunoscut, trei carti: doua antologii (Zombii lui Mircea Pricajan si Monstrul de la McSweeney, proaspat aparut la Nemira) si un roman modular, Transfer-ul lui Michael Haulica. Dodo Nita il omagiaza pe recent disparutul nostru prieten, Marcel Luca, rememorind ispravile sale in domeniul benzii desenate, in calitate de scenarist.
In ce priveste proza, va pot recomanda deocamdata prima parte a foiletonului Vise bizare a lui Alexandru Schiopu, un condei ce-mi pare promitator, judecind dupa usurinta cu care-i curg frazele, chiar daca subgenul in care si-a incadrat povestea, urban fantasy, nu-i printre favoritele mele. Cam astea-s partile pozitive din Nautilul curent. Nu spun ca-s doar astea, dar pe acestea le-am parcurs deja, asa incit pot vorbi in cunostinta de cauza.
La partea cu minus, din nou – pentru a cita oara? – avem rizibilele incercari lexicografice ale lui Aurel Carasel. Iar pentru a vedea ridicolul la care se expune cel ce odinioara folosea pseudonimul anglofon Harry T. Francis e destul sa comparam articolul lui Carasel despre Michael Bishop cu acela – absolut onest – al lui Cristian Tamas, despre Brian Aldiss.
Astfel, Tamas citeaza titlurile originale ale lucrarilor, punind intre paranteze referintele romanesti, atunci cind acestea exista. Carasel, in schimb, traduce absolut toate titlurile dupa cum il taie capul si-l ajuta cunoasterea-i precara a limbii engleze, fara sa tina seama de eventuala existenta a unor traduceri romanesti anterioare. Cea mai haioasa – daca n-ar fi trista – perla din acest articol mi s-a parut a fi traducerea titlului Who Made Stevie Crye? prin „Cine l-a facut sa strige pe Stevie?”. Un alt exemplu: Bishop ar fi debutat cu povestirea „Caderea lui Pinon” in revista Gal (sic!); de fapt, Bishop a debutat cu o povestire intitulata „Pinon Fall” (unde fall = „toamna”, iar nu „cadere”), in Galaxy Science Fiction.
Sau alta: Close Encounters With the Deity devine la Carasel „Intalniri ascunse cu Zeul”; chiar atit de ignorant sa fie Carasel, incit intilnirile de gradul III, desemnate in terminologia ufologica drept „close encounters”, sa fie traduse de acesta drept „intilniri ascunse”? Chiar si transcrierile – dupa un manuscris, presupun – sint facute in dorul lelii, de parca n-ar exista internet si Wikipedia. EG: And Strange at Ecbatan the Trees devine la Carasel „Straini, copacii din Ectahan”. Sa intelegem ca „Ectahan” e traducerea romaneasca a lui „Ecbatan”? Lista ar putea continua, dar am sa ma opresc aici.
E ultima oara cind mai pomenesc elucubratiile prezentate de Carasel drept „Dictionar SF”, cu speranta ca poate va nimeri pe-aici si Marian Truta sau vreun alt redactor nautilian – in caz ca mai exista vreunul – si va lua in sfirsit aminte la observatiile mele, punind capat raspindirii – cu o incapatinare demna de-o cauza mai buna – a unor informatii eronate, daca nu de-a dreptul toxice.
